Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (F.R.E.E) și Asociația Veganilor din România au depus joi, 14 februarie 2019, la Camera Deputaților, Senat și Ministerul Turismului lista de semnături strânse în urma petiției „Libertate pentru delfini, nu finanțarea captivității cu bani de la buget!”, o petiție împotriva finanțării cu bani de la buget a extinderii Delfinariului din Constanța, susținută de aproape 3.000 de cetățeni.
Această campanie, inițiată pe 1 februarie de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (F.R.E.E), a avut rolul de a informa cetățenii României și a oferi acestora ocazia de a-și exprima dezacordul cu privire la decizia autorităților de a finanța extinderea și modernizarea Delfinariului de la Constanța cu intenția de a adăuga alți 4 până la 6 delfini.
De asemenea, petiția a fost o platformă de a cere Parlamentului să interzică ținerea delfinilor în captivitate în România, și a solicita reintegrarea celor doi delfini deja captivi în mediul lor natural sau relocarea acestora într-un sanctuar maritim.
„Delfinii sunt animale care posedă inteligență și conștiința sinelui”
„Considerăm decizia de a aduce noi delfini în Delfinariul din Constanța una iresponsabilă și necorespunzătoare moralității vremurilor în care trăim. Delfinii sunt animale care posedă inteligență și conștiința sinelui, iar ținerea acestora captivitate înseamnă cruzime și denotă o lipsă de înțelegere și de considerație pentru capacitățile și nevoile lor.
Așa-zisul rol „educativ” al spectacolelor cu delfini nu justifică privarea acestora de libertate. Delfinii captivi nu sunt, așa cum se insinuează, „ambasadori ai speciei lor”, spectacolele neaducând în atenția publicului problemele cu care se confruntă populațiile sălbatice de delfini. Dimpotrivă, aceștia creează spectatorilor o imagine distorsionată, nerealistă, promovând în același timp un mesaj greșit – acela conform căruia avem dreptul să exploatăm animalele pentru simpla noastră plăcere”, susțin cele două ONG-uri în comunicatul transmis către DCnews.ro.
Oamenii de știință: Delfinii nu ar trebui să fie ținuți în captivitate
„Mai multe animale au murit de-a lungul timpului la Delfinariul din Constanța. Amintim cazurile delfinilor Mark (mort în urma unor multiple infarcte) și Pei-Pei (moarte prematură la numai 6 ani), dar și pe cel al focii moarte în urma unei încercări de a evada, în urmă cu aproximativ un an.
Numeroși oameni de știință, printre care Dr. Lori Marino, Dr. Naomi Rose și biologul Morgane Perri susțin că delfinii nu ar trebui să fie ținuți în captivitate. În 2010, comunitatea științifică a făcut apel pentru acordarea statutului de persoane non-umane delfinilor, ceea ce ar pune capăt uciderii și ținerii lor în captivitate. O propunere legislativă în acest sens a fost inițiată în Parlamentul României de fostul deputat Remus Cernea.
În contextul în care tot mai multe state au renunțat deja la delfinarii sau fac demersuri în sensul opririi practicii de a ține cetacee în captivitate (Marea Britanie, Croația, Ungaria, India, Canada, orașul Mexico City etc.), extinderea unui delfinariu și aducerea unor noi delfini creează României o imagine nefavorabilă pe plan extern”, se arată în același comunicat.
Ambele asociații susțin protecția mediului
Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (F.R.E.E.) înființată în anul 2017 și are ca scop promovarea drepturilor animalelor și protecției mediului în România, dar și a unei alimentații sănătoase, care respectă animalele și mediul. Organizația și-a început activitatea în decembrie 2016 și organizează frecvent evenimente de informare a publicului la nivel național, cu precădere în Iași, Târgu-Jiu și București.
Asociația Veganilor din România a fost înființată în anul 2017 din inițiativa unor tineri plini de pasiune și dedicație față de creșterea gradului de conștientizare a efectelor alegerilor noastre, alimentare și nu numai, atât asupra propriului corp, a animalelor, cât și asupra mediului înconjurător.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News