Prună, neimpresionată de tensiunile din penitenciare

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, miercuri, că nu va lua nicio decizie sub presiune având în vedere tensiunile din penitenciare, subliniind că, la preluarea mandatului, a moştenit o ''colecţie de hârtii'', nu măsuri concrete.

'Nu serveşte nimănui, nu le serveşte lor, nu serveşte societăţii continuarea şi escaladarea acestor tensiuni. Înţeleg nerăbdarea lor, aşteaptă, nu toţi, dar succesiv, aşteptăm cu toţii, ca societate, de mai bine de 20 de ani. (...) Înţeleg nerăbdarea, îi asigur pe cei aflaţi în detenţie că lucrăm la identificarea unor soluţii. Mă adresez lor, aparţinătorilor, dar şi societăţii în sens larg. Există o responsabilitate a întregii societăţi - a Guvernului, a mea ca ministru, a Parlamentului şi a publicului care trebuie informat corect şi nepărtinitor. Escaladarea tensiunii în penitenciare nu va genera adoptarea de măsuri grăbite. În orice caz, eu ca ministru vreau să îi asigur în primul rând pe cei aflaţi în detenţie că nu voi adopta nicio măsură sub presiune. Avem nevoie de măsuri, este adevărat, dar nu avem nevoie de măsuri grăbite. Avem nevoie de măsuri bune. Şi, dacă am aşteptat mai bine de 20 de ani, mai putem aştepta două luni ca să consultăm societatea românească. Îi asigur că au întreaga mea atenţie', a afirmat ministrul Justiţiei.

Raluca Prună a menţionat că, în a doua parte a lunii iulie, va fi lansată o dezbatere privind condiţiile din penitenciare şi mai ales soluţiile în acest sens.

'Nu era nevoie de aceste incidente, nu este nevoie să îşi agraveze propria situaţie prin refuzul de hrană, de exemplu. Îi rog să aibă puţină răbdare să facem această dezbatere şi această consultare. Scopul consultării este pregătirea unui pachet de măsuri care să fie pus pe masa Parlamentului, care are în egală măsură o responsabilitate, în sesiunea de toamnă şi profit de ocazie să îi asigur pe ei, cei aflaţi în detenţie, că eu, personal, ca ministru, pe durata mandatului meu, depun toate eforturile ca Parlamentul să adopte aceste măsuri cu celeritate în sesiunea de toamnă', a subliniat ministrul Raluca Prună.

Situația din penitenciare, gravă

Ea a spus că a luat cunoştinţă de recentele evenimente din mai multe unităţi penitenciare şi a arătat că 'situaţia din sistemul penitenciar din România este una sistemică şi este una gravă'.

'Şi este şi sistemică şi gravă nu de ieri, de alaltăieri, ci de 20 de ani. Eu ştiam acest lucru, am avut ocazia în toate vizitele pe care le-am efectuat în sistemul penitenciar între 2000 şi 2004 să văd situaţia în concret. (...) Ştiu nu prin intermediari, ştiu dintr-un contact direct cu persoanele aflate în detenţie care sunt problemele acestora. Am declarat public că este o prioritate a mandatului meu, o obligaţie de ministru, încercarea de remediere a situaţiei din penitenciare. (...) În noiembrie 2015 eu am moştenit o colecţie de hârtii, niciun fel de măsură concretă', a declarat Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei s-a adresat persoanelor aflate în detenţie asigurându-le că nu îi sunt străine problemele lor şi a precizat că 'sunt necesare măsuri care să corecteze precaritatea din sistem, să rezolve supraaglomerarea, chestiunile stabilite prin norme cu privire la hrană, la accesul la muncă, asistenţa medicală şi mai ales la pregătirea reintegrării sociale' a acestora.

'Trebuie să avem în minte faptul că scopul unei pedepse este în primul rând reeducarea. (...) Am făcut o promisiune publică, dar şi o promisiune, repet, celor din detenţie, cu care m-am întâlnit şi le-am spus că mă aplec asupra restanţelor şi insist asupra acestui cuvânt - restanţelor, pe care eu le-am găsit', a afirmat ministrul Justiţiei. Ea a menţionat că au fost adoptate o serie de acte normative.

'Am adoptat legislaţia secundară, Regulamentul de aplicare a Legii 254/2013, care avea o întârziere de 25 de luni. Este regulamentul ce face posibilă adoptarea unor decizii la nivel de Administraţie Naţională a Penitenciarelor, care se regăsesc imediat în condiţiile de viaţă ale celor aflaţi în detenţie. Am adoptat, împreună cu ANP, numeroase dintre aceste decizii care sunt aşa-numita legislaţie terţiară, am spus public că alternative la detenţie există, că nu trebuie să inventăm nimic ca societate, că lucrurile sunt inventate. Probaţiunea este o soluţie. (...) Am suplimentat numărul de posturi din sistemul de probaţiune, am reuşit prin ordonanţa de urgenţă cu privire la corectarea unor inechităţi salariale să asigur o creştere salarială pentru colegii din sistemul de probaţiune, pentru că, dacă le cerem performanţă şi le cerem să lucreze cu cei aflaţi sub supraveghere, trebuie să îi plătim într-un mod mai decent', a subliniat Raluca Prună.

Miercuri, în mai multe penitenciare din ţară au loc proteste ale deţinuţilor care cer îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel