Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Provocare pentru Cristina Țopescu: interviu cu tatăl ei. Culisele unei vieți de legendă

DCNews Team / 29 apr 2017 / 10:08
Cristina Țopescu
Cristina Țopescu

Cristina Țopescu va realiza, aș zice, interviul vieții ei. Este, cu siguranță, cea mai frumoasă și emoționantă ediție a emisiunii "Dincolo de știri", de la Antena 3 pentru că jurnalista are un invitat cu totul și cu totul special: Cristian Țopescu. Cine nu și-ar dori un interviu cu propriul tată, ocazie în care poți să-l întrebi poate ce nu ai îndrăznit niciodată, dar emoțiile cresc cu atât mai mult cu cât vorbim despre Cristian Țopescu, nume de care se leagă o istorie.

Așadar, Cristian Țopescu, vocea marilor competiții sportive, omul care a reușit să ne transmită cele mai puternice emoții, răspunde pentru prima dată, într-o emisiune televizată, întrebărilor fiicei sale.

Am contactat-o pe Cristina Țopescu pentru a ne vorbi despre interviul la care probabil va avea cele mai mari emoții. Jurnalista ne-a povestit, printre altele, și despre lucrurile pe care tatăl său a încercat să i le transmită: "să ai cuvânt de onoare, să nu lași niciodată un lucru neterminat, să mergi până la capăt, să nu renunți niciodată la convingerile tale pentru favoruri de tot felul, inclusiv pentru funcții sau bani, să-mi schimb, însă, o convingere după ce am învățat o lecție de viață și, în urma unui proces sever de revizuire, să admit, onestă cu mine însămi, că am greșit sau că m-am înșelat". Mai multe despre Cristian Țopescu, văzut de fiica sa, în rândurile de mai jos. Și nu uitați: sâmbătă, 29 aprilie, la Antena 3, veți putea urmări un interviu de colecție cu un invitat special: cel mai titrat și iubit comentator sportiv din România. Un interviu din suflet pentru suflet.

Cristina Țopescu: EMISIUNE cu TATĂL meu

Cum mi-a venit ideea de a face un interviu cu tatăl meu?

Nu știu să vă spun. Așa am simțit. Până acum, mi se părea că nu se face asta, să facem interviuri în familie... Știam că nici el n-ar fi încântat de ideea asta. Pasiunile mele, ca genuri jurnalistice, sunt interviul și reportajul pe teme sociale, serioase, grave. Nicidecum talk-show-ul politic. Din multe motive nu-mi plac interviurile cu politicieni. Nu pot fi sinceri, autentici, e un dialog artificial, în care rarisim ai satisfacția vreunui adevăr ieșit din gura lor. Mă refer la adevărul acela nevopsit, nefardat, adevărul lor, acela care măcar ține de sinceritate, atât. Puțini politicieni își permit să fie sinceri tot timpul, majoritatea sunt sau devin niște făcături. Altfel nu reușesc în politică, nu ?! Cu excepțiile de rigoare, sigur ! Dar aceia nu ajung în funcții importante !

(w670)

 

Dar să revin: tatăl meu face parte dintre acei oameni cu care mi-aș fi dorit demult să fac un interviu, dacă n-ar fi fost tatăl meu. Uite că acum simt să fac asta, chiar și așa ! Și, o să râdeți, cred c-o să-i pun niște întrebări pe care nici între patru ochi nu i le-am pus vreodată. Poate pentru că nu am avut când... poate pentru că acum și jurnalista din mine e curioasă cum o să reacționeze ? Am emoții mari, o să fie un interviu care ori îmi iese, ori o să fie un dezastru, știu :)). Pentru că nu sunt sigură dacă voi ști în ce momente să fiu fata lui și în care altele să fiu jurnalist. Greu... Dar e și asta o provocare, nu ? Și, mai mult decât orice, va fi un interviu pentru sufletul meu.

Sper să fie, mai ales, aproape de sufletul lui. Și să nu i se pară nereușit. Nu mă iartă niciodată, mă critică de când mă știu. Și bine a făcut. Într-un fel.

Ce m-a mai învățat tatăl meu ?

Pentru că nu m-a lăudat mai niciodată (încă de când eram copil), a stârnit în mine ambiția și încăpățânarea de face lucrurile temeinic, nesuperficial. M-a învățat, implicit, să fiu tot timpul nemulțumită de mine. Și asta mi-a prins bine. Deși, nu chiar întotdeauna... Știu, mă tot contrazic. Dar nu totul are cel puțin două fațete ? Totul e relativ - e o banalitate atât de adevărată !

M-a învățat și neînvățându-mă nimic. Am învățat singură doar privindu-l, observându-l: un om extrem de pasionat de ce face, meticulos până la Dumnezeu, obsedat de documentare, modest și imun la laude excesive. Orgolios, dar nu vanitos.

Neatins de beția celebrității, neatins !!! Uneori mă și enervează că e atât de modest, mă doare, nu mai ține asta în vremurile noastre. Oamenii modești trec drept fraieri, ușor de păcălit, de dus cu preșul. Nu-i așa ! Eu cred cu convingere că oamenii modești sunt cei puternici. E alegerea lor să fie modești. E structura sau educația lor de așa natură. Modestia nu e semn de nesiguranță de sine, iar de slăbiciune, nici atât ! Inchipuiții, infatuații, în schimb, cei care se iau prea tare în serios, Doamne, câte frustrări și complexe au oamenii ăștia... câtă suferință pentru ei, chiar și fără s-o conștientizeze.

Tatăl meu e un om liber, un om care are o relație nulă cu banii, nici nu știu cum a reușit, totuși, să aibă o viață decentă. Talentul, munca multă, harul lui și ajutorul divin, probabil...

Ce lecții am asimilat eu din toate astea ?

Nu se cade să spun eu. Și nici eu însămi nu sunt sigură unde îi semăn și unde nu. Știu doar că sunt mândră de el și că, dincolo de micile mele revolte, am un tată care e un om special.

Să vă mai spun și câteva lucruri pe care a încercat să mi le transmită ?

Doar câteva dintre ele: să ai cuvânt de onoare, să nu lași niciodată un lucru neterminat, să mergi până la capăt, să nu renunți niciodată la convingerile tale pentru favoruri de tot felul, inclusiv pentru funcții sau bani, să-mi schimb, însă, o convingere după ce am învățat o lecție de viață și, în urma unui proces sever de revizuire, să admit, onestă cu mine însămi, că am greșit sau că m-am înșelat.

(w670)

 

M-a mai învățat să înțeleg că "e loc sub soare pentru toată lumea" (chiar așa îmi spunea), să nu mă intereseze ce fac alții decât în măsura în care pot să ajut sau să spun o vorbă bună. Să cred în solidaritate, să-i apăr pe cei slabi, chiar dacă sunt hulită de cei care cred că sunt puternici, să nu-mi fie teamă să lupt chiar și pentru cauze pierdute, ele sunt doar aparent pierdute. Să fiu diplomată (asta nu prea-mi iese ☺ ), să nu răspund la provocări (aici îmi iese doar uneori), să nu răspund la rău cu rău (în asta cred cu convingere!), să nu vreau neapărat să fiu cea mai bună, comparându-mă cu alții, ci să vreau să fiu din ce în ce mai bună, fără să mă raportez la ceilalți și să muncesc pentru asta, să încerc să urc, adică să evoluez, dar numai treaptă cu treaptă și să nu cred că ceva mi se cuvine pur și simplu. Dintre toate aceste așa numitele principii de viață, multe sunt și ale mele acum, la altele încă mai lucrez.

Dar știți ceva? De multe ori mă întreb: părinții care își învață copiii să fie așa, îi pregătesc oare pentru viață și pentru lume, așa cum arată ea acum ? Mai c-aș zice că nu ! Și totuși, dacă aș fi avut copilul pe care mi l-am dorit, l-aș fi crescut la fel.

Astăzi, deci, un interviu cu jurnalistul Cristian Țopescu, cu omul Cristian Topescu, cu tatăl meu.

Voi avea emoții, dar să nu fiți îngăduitori ! Am înțeles și asta de la tatăl meu, să învăț din critici constructive și să le ignor pe cele malițioase. El, mai înțelept întotdeauna, eu cu limba ceva mai ascuțită, dar întotdeauna, ca el, fără resentimente. N-am eu toate meritele lui... dar sunt totuși fiica lui ☺ !

(w670)

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy