Provident Financial România și Școala de Valori au anunțat astăzi câștigătorii programului Bursele stART, lansat în septembrie 2014 cu sprijinul Ministerului Educației Naționale. 50 de tineri talentați la muzică, pictură și desen au fost selectați din peste 200 de candidați înscriși și vor beneficia, timp de un an, de burse în valoare totală de 35.000 de euro pentru dezvoltarea talentului lor.
Din comisia de selecție și validare au făcut parte specialiști și profesori români de artă, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai celor doi parteneri ai programului.
Câștigătorii au vârste cuprinse între 14 și 18 ani și provin în cea mai mare parte din județele Neamț, Vâlcea, Cluj, Olt, Suceava, Iași și București, în total fiind reprezentate 26 de județe. Lista câștigătorilor este disponibilă pe paginile oficiale ale programului, pe www.ScoaladeValori.ro și www.Provident.ro.
"Prin programul Bursele stART răspundem unei nevoi reale a societății actuale, evidențiată atât din studiile pe care le-am realizat, cât și din interacțiunile pe care le avem cu clienții noștri. Vom continua să susținem cu responsabilitate talentele din România, atât ca angajator, cât și ca membru activ al comunităților locale, prin intermediul programelor noastre de responsabilitate socială", a declarat Viktor Boczán, directorul general al Provident Financial România.
Câștigătorii Burselor stART vor putea investi mai departe în dezvoltarea talentului lor, prin achiziționarea de materiale necesare, aprofundarea studiilor prin cursuri de specialitate, participarea la concursuri naționale și internaționale sau realizarea de expoziții de pictură ori desen, respectiv de piese și compoziții care să valorifice talentul muzical.
"Bursele stART au fost gândite pentru a sprijini tinerii talentați în domeniul artei, care studiază pentru dezvoltarea talentului lor și au fost premiați pentru rezultate deosebite, să își construiască și dezvolte mai departe abilitățile artistice și să-și transforme pasiunea într-o carieră de succes", a declarat Dragoș Belduganu, director programe sociale în cadrul Școlii de Valori.
Programul Bursele stART oferă 50 de burse anuale în valoare totală de 35.000 de euro, împărțite astfel: 15 burse în valoare de 500 de euro acordate pentru pictură, 15 burse în valoare de 500 de euro pentru desen și 20 de burse în valoare de 1.000 de euro acordate pentru muzică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News