Proteste 'vestele galbene'. Folosire gloanțe de cauciuc, decizia instanței franceze

Veste galbene
Veste galbene

Justiţia franceză a luat o decizie legată de folosirea gloanţelor de cauciuc împotriva manifestanţilor.

Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă a Franţei, a refuzat vineri să suspende utilizarea de către forţele de ordine a lansatoarelor flash-ball (LBD) împotriva manifestaţiilor, deşi în timpul protestelor vestelor galbene aceste arme au provocat răni grave unor demonstranţi, unii dintre ei pierzându-şi un ochi, informează vineri AFP.

În plină polemică legată de violenţele forţelor de ordine împotriva vestelor galbene, Consiliul de Stat a fost sesizat de sindicatul CGT şi de Liga Drepturilor Omului (LDH), care au cerut interzicerea folosirii lansatoarelor flash-ball (LBD), care proiectează gloanţe neletale de cauciuc de calibrul 40 mm până la o distanţă de 50 de metri. Însă Consiliul de Stat a estimat că riscul violenţelor în timpul manifestaţiilor face necesar să se permită forţelor de ordine să recurgă la aceste arme, care sunt corespunzătoare pentru a face faţă unor situaţii de acest tip, cu condiţia respectării stricte a condiţiilor de utilizare. Circa 200 de personalităţi franceze, printre care şi mai mulţi deputaţi de stânga, au cerut la începutul lunii decembrie interzicerea imediată a acestor arme.

Citește și: Completuri de 5. Judecătorii de la ÎCCJ, decizie importantă

Licitaţie pentru achiziţia de noi arme

Avocatul Drepturilor în Franţa (echivalentul românesc al Avocatului Poporului), Jacques Toubon, ceruse încă din luna ianuarie a anului trecut scoaterea acestei arme din dotarea forţelor de ordine franceze. Pe 14 decembrie, ONG-ul Amnesty International a cerut poliţiei franceze să înceteze folosirea forţei excesive împotriva manifestanţilor şi liceenilor. Dar patru zile mai târziu Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins o cerere prin care manifestanţi răniţi de dispozitive flash-ball au solicitat interzicerea urgentă a acestor arme. Mai mult, în pofida polemicii declanşate, Ministerul francez de Interne a lansat pe 23 decembrie o licitaţie pentru achiziţia a 1.280 de noi arme de acest fel.

Conform unor media, zeci de manifestanţi şi-ar fi pierdut un ochi după ce forţele de ordine au folosit astfel de arme împotriva lor, plus mulţi alţii cu diferite răni de asemenea grave. Însă ministrul de interne, Christophe Castaner, afirmă că, din cele 101 de anchete conduse de organismul de supraveghere a poliţiei, în numai patru cazuri ar fi vorba despre răni grave la ochi. Decizia Consiliului de Stat survine înaintea unui nou weekend în care se aşteaptă noi manifestaţii ale vestelor galbene, demonstraţii care începând din data de 17 noiembrie au loc în fiecare sâmbătă.

Citește și: Omul lui Le Pen: Macron, pe cale de a diviza Franța

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel