Proteste polițiști în martie. Programul manifestațiilor

Bogdan Bolojan / 06 Martie 2017 / 12:29 Salveaza PDF Comentarii

Sindicaliștii din Poliție vor picheta Ministerul Muncii în zilele de 23 și 24 martie, iar în 25 martie vor organiza un marș de protest de la Ministerul de Interne până la Guvern, a anunțat luni, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.

"Avem solicitare la Primăria Capitalei. Azi (luni — n. r.), la ora 15:00, suntem invitați acolo pentru a definitiva acele avizări. Avem pe 23 — 24 (martie) în fața Ministerului Muncii pichetare, iar în data de 25 (martie) miting de la Ministerul de Interne către Guvern. Avem solicitări de la aproape 10.000 de membri în prezent care doresc să participe la protest, nemulțumiți de nerespectarea legii și de neaplicarea corectă a salarizării în Ministerul de Interne", a spus Coarnă, la finalul discuțiilor cu reprezentanții Ministerul Muncii privind proiectul Legii salarizării unitare.

Acesta a subliniat că sindicatul nu a primit un draft al proiectului de lege și că solicită respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern 1/2017, deoarece, în prezent, sporurile din MAI se raportează la salariul de bază din 2009, relatează Agerpres.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24