Proteste la graniţa israeliano-siriană soldate cu cel puţin 13 morţi şi 225 de răniţi

inaltimi_golan_fe5975171b
inaltimi_golan_fe5975171b

Cel puţin 13 persoane - sirieni şi palestinieni - au fost ucise şi alte 225 au fost rănite după ce militari israelieni au deschis focul pentru a dispersa o manifesaţie propalestiniană, duminică, la graniţa cu Siria, informează AFP şi EFE, preluând date difuzate de televiziunea de stat de la Damasc.

Canalul de televiziune, care anterior făcuse referire la patru morţi şi aproximativ 30 de răniţi, a relatat că incidentele s-au petrecut în apropiere de linia de încetare a focului cu Siria, în zona Înălţimilor Golan, cucerite de Israel de la Siria în urma Războiului de şase zile israeliano-arab din 1967.

Incidente similare s-au produs şi sâmbătă, când, potrivit unor martori oculari, au fost rănite mai multe persoane.

Armata israeliană se află în stare de alertă, cu ocazia manifestaţiilor palestiniene 'Naksa', marcând împlinirea a 44 de ani de la Războiul de şase zile israeliano-arab. Măsura Israelului se referă la frontiera libaneză, la Înălţimile Golan, unde se află linia de încetare a focului cu Siria, la graniţa cu Fâşia Gaza şi la Cisiordania ocupată, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel