Proteste 10 august. 291 de plângeri, 127 de audieri

Rodica Mitu / 19 aug 2018 / 16:57 Salveaza PDF Comentarii
Protest
Descriere foto: Protest

La Parchetul Militar Bucureşti au fost înregistrate, până duminică, 291 de plângeri din partea persoanelor care au care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protestul din 10 august, potrivit Agerpres.

Procurorii militari au audiat, până în prezent, 127 de persoane. Începând de luni, audierile în acest dosar vor fi efectuate la sediul Parchetului General.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august din Piaţa Victoriei.

Pe 14 august, procurorul general Augustin Lazăr a dispus ca Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General să preia de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar ancheta în dosarul privind modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din 10 august din Piaţa Victoriei. 'Preluarea dosarului are ca temei cercetarea unitară a evenimentelor, avându-se în vedere şi formularea unor plângeri împotriva ministrului Afacerilor Interne, prefectului municipiului Bucureşti, conducerii Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, constituindu-se dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare - PÎCCJ, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă.

Sursa citată precizează că dosarul preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare', susţine Parchetul General. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24