Protestatar reţinut pentru violenţe la mitingul din 10 august

Protest 10 august
Protest 10 august

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au reţinut joi un protestatar de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, acuzat de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce a lovit un jandarm de mai multe ori cu piciorul. 

Reprezentanţi ai Parchetului au precizat că este vorba despre unul dintre protestatarii care l-au lovit pe colegul femeii jandarm. "În data de 10 august 2018, inculpatul T.C.F., în timp ce se afla în Piaţa Victoriei din Bucureşti, sector 1, în timpul unui manifestaţii publice, alături de numeroase alte persoane, a agresat un subofiţer de jandarmi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aplicându-i mai multe lovituri cu piciorul.

Totodată, prin acţiunile violente comise asupra persoanei vătămate, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică, creând un puternic sentiment de teamă numeroaselor persoane prezente la manifestaţia de protest", se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei. Bărbatul va fi dus joi în faţa unui judecător cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. În acest dosar sunt cercetaţi penal şase inculpaţi, trei dintre aceştia aflându-se în arest preventiv, doi în arest la domiciliu şi unul sub control judiciar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel