O infirmieră în vârstă de 42 de ani din Bucureşti a leşinat joi, în timpul protestului din Piaţa Victoriei, aparent din cauza căldurii.
Aceasta a fost dusă la Ambulanţă şi urmează să fie transportată la un spital de urgenţă din Capitală. Potrivit organizatorilor, în faţa Guvernului protestează în jur de 10.000 de oameni. Sindicaliştii afişează bannere cu mesaje precum 'Dacă nu ne măriţi sporul, hai să mirosiţi formolul', 'Egalitate pentru toţi', 'Dreptate pentru TESA' şi 'Legea voastră unitară dezbină întreaga ţară'.
Vicepreşedintele SANITAS, Romeo Sandu, a declarat joi dimineaţa, pentru Agerores, că la miting sunt aşteptaţi aproximativ 10.000 de sindicalişti din Sănătate din toată ţara iar principala nemulţumire este legată de diminuările salariale.
Care sunt principalele nemulțumiri
'Principalele nemulţumiri sunt legate de scăderea salariului net şi plafonarea sporurilor la 30%. Ministerul Sănătăţii a dat procente foarte mici la unele spitale, precum cele de profil şi de urgenţă, iar aici sunt probleme foarte mari', a spus Sandu. El a arătat că oamenii s-au săturat să fie minţiţi la televizor că le vor creşte salariile, în timp ce, în realitate, acestea au scăzut odată cu transferul contribuţiilor. Sindicaliştii aşteaptă să fie chemaţi la discuţii de către reprezentanţii Guvernului. Protestul este autorizat în intervalul orar 11:00 - 14.30.
Urmează și o grevă
Mitingul de joi din Bucureşti va fi urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai, iar în data de 11 mai se intenţionează declanşarea unei greve generale în sistemul de sănătate şi asistenţă socială, conform unui comunicat de presă al Federaţiei Sanitas. Potrivit sursei citate, discriminările generate de noul sistem de salarizare, precum şi promisiunile guvernanţilor de a acoperi pierderile salariale, 'promisiuni făcute şi neonorate', au condus la decizia de a radicaliza formele de protest ale Sanitas. Principalele revendicări ale Federaţiei SANITAS vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu