Protest Ministerul Muncii, persoane dizabilități. Sute de persoane și-au strigat nemulțunirile

Peste 200 de persoane cu dizabilităţi şi susţinătorii acestora au protestat marţi în faţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS) faţă de adoptarea OUG 60/2017.

"Această ordonanţă va trimite peste 2.000 de persoane acasă, nu vor mai putea să lucreze, iar firmele care au peste 50 de angajaţi nu pot să-şi mai reducă fondul de handicap - 4%, cu aceste unităţi protejate, acest lucru însemnând că toate unităţile protejate nu vor mai putea factura acestor firme prin articolul în care s-a dat Ordonanţa de Urgenţă 60. Rezolvarea cea mai bună ar fi să lase Legea 448 în condiţiile în care ea se află la momentul de faţă, pentru că sunt unităţi protejate care cu această lege chiar muncesc oamenii şi chiar fac bani. Sunt persoane pe care nimeni nu le angajează în structuri sociale", a declarat marţi Ionel Ghiţă, director al Piontani Services, prezent la protest. 

O delegaţie formată din mai mulţi reprezentanţi ai Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale a intrat, marţi după-amiază, în sediul MMJS, pentru a discuta cu membri ai ministerului. 

Protestatarii au afişat pancarte pe care se putea citi "Loc de muncă protejat, nu pomană de la stat", "Voi cu ordonanţa, ne-aţi ucis speranţa", "Vrem să fim ascultaţi, demnitatea nu ne-o luaţi" şi au scandat lozinci precum "Vrem să muncim, nu să cerşim", "Olguţa, trezeşte-te, vino şi ascultă-ne" sau "Ordonanţa înapoi, dacă vă pasă de noi". 

Ordonanţa de urgenţă nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap urmăreşte dinamizarea procesului de integrare în muncă a persoanelor cu dizabilităţi şi o creştere a responsabilităţii angajatorilor publici şi privaţi, au precizat pe 9 august reprezentanţii Ministerului Muncii, subliniind că Unităţile Protejate Autorizate nu se desfiinţează. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel