Protest la Guvern. Grefierii ies în stradă pe termen nelimitat

Denisa Zamfir / 21 Martie 2019 / 12:59 Salveaza PDF Comentarii
Guvernul Romaniei
Descriere foto: Guvernul Romaniei

Grefierii au anunțat un nou protest pentru vineri, 22 martie, în fața Guvernului României. 

Grefierii au anunțat că vor ieși în stradă și vor rămâne pe termen nedeterminat pentru a protesta împotrvia injustiției sociale. 

Mitingul va avea loc vineri, începând cu ora 11.00, în fața Guvernului României.

''Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial, în solidar cu: Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba și Sindicatul Dreptatea Vrancea, organizații sindicale care reprezintă 75% din personalul auxiliar de specialitate, personalul conex și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, afiliate la Federația PUBLISIND (federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Administrație publică), membră a Blocului Național Sindical și în colaborare cu Asociația Grefierilor din România, organizație profesională a personalului auxiliar de specialitate, constituită la nivel național din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari și grefieri registratori din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, au declanșat forme de protest pe perioadă nedeterminată, respectiv:

1. În săptămâna 11-15 martie 2019, protest la nivel național, în cadrul instanțelor și parchetelor în care funcționează personalul auxiliar de specialitate și conex prin purtarea unei banderole albe;

2. Refuzul muncii suplimentare in instanțe și parchete, începând cu data de 18 martie 2019 (generează blocaje in activitate in maxim 10 zile; funcționarea sistemului judiciar și activitatea instanțelor și parchetelor depinde de munca suplimentară);

3. Miting de amploare(1500 de participanti) în fata sediului Guvernului României, pe data de 22.03.2019*, urmat de alte acțiuni de protest, organizate împreună cu Federația PUBLISIND, pe termen nedeterminat, până la soluționarea revendicărilor.

* Mitingul, declarat pentru data de 15 martie 2019, a fost reprogramat pentru data de 22 martie 2019 întrucât Primăria Municipiului București a refuzat avizarea pe criterii de acțiuni organizate în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului U.E.

Grefierii rămân în stradă pe o perioadă nedeterminată

 

Membrii organizațiilor noastre sindicale – personalul auxiliar de specialitate – reprezintă cea mai numeroasă categorie din sistem, aproximativ 8000 de persoane și este formată din grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri statisticieni, grefieri documentariști și specialiști IT și personal conex – agenți procedurali, aprozi și șoferi.

Noi, grefierii, niciodată nu am amenintat în van si niciodata nu am iesit în strada pentru revendicări minore. Intotdeauna ne-am mobilizat când cutitul a ajuns la os, când toate demersurile normale au esuat, mereu am făcut ceea ce am spus că facem și vrem să obținem ceea ce solicităm.

Pentru ca nu cerem nimic altceva decat respectarea legii!

La fel va fi si acum. Indiferent de pret, indiferent de cat va dura!'', a spus Cătălin Trăistaru, prin intermediul unui comunicat.

Vezi și: Iohannis, referendum justiție. Judecătoarea Florica Roman: Sunt compromiși. Situație iremediabilă


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26