Protest în Bolintin Vale, după ce un șofer a fost ucis cu o piatră

Protest în Giurgiu, după ce un șofer a fost ucis cu o piatră / Foto: Captură video Realitatea Plus
Protest în Giurgiu, după ce un șofer a fost ucis cu o piatră / Foto: Captură video Realitatea Plus

Este protest în Giurgiu, după ce un șofer a fost ucis cu o piatră.

Forțe din Poliție și Jandarmerie asigură siguranța în Bolintin Vale, județul Giurgiu, miercuri seara, după ce un șofer de microbuz a fost lovit cu piatra în cap și a murit, duminică la spital, în urma unui scandal izbucnit pe stradă. Agresorul a fost arestat preventiv, relatează Mediafax.

Poliția Giurgiu a anunțat, miercuri seara, că în Bolintin Vale s-au strâns mai multe persoane, pentru a protesta, în urma crimei comise duminică. Astfel, în localitate a fost constituită zonă specială de siguranță publică, pentru ca evenimentele să nu escaladeze și să fie asigurat climatul de ordine si siguranță publică.

„Pe raza orașului Bolintin Vale sunt prezente forțe din cadrul structurilor Poliției Române și Jandarmeriei Române, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”, transmite Poliția Giurgiu.

Duminică seara, un tânăr a avut un conflict cu un șofer de microbuz în Bolintin Vale și l-a lovit pe acesta cu o piatră în cap. Victima a fost dusă la spital, unde a decedat. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți a fost arestat preventiv. Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale.

Scandal în curtea unui liceu din Caracal. Un șofer a sărit cu parul, după ce un tânăr a intrat intenţionat cu maşina în el

Scene șocante s-au derulat în curtea unui liceu din Caracal. Un tânăr șofer a intrat intenționat cu mașina într-o mașină staționată, în care se aflau conducătorul auto în vârsta de 64 de ani și alte două persoane, transmite Digi24.

Întreaga scenă a fost filmată. Pe imaginile surprinse de martori se vede cum tânărul se urcă la volanul mașinii și lovește de mai multe ori autoturismul în care se afla bărbatul de 64 de ani. Totodată, imaginile poliției arată că ulterior și bărbatul de 64 de ani a încercat să își facă singur dreptate, lovind cu un par în mașina tânărului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Vezi video AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel