Protest fabrica de rulmenți. Salariații, ieșire spontană

foto ilustrativ
foto ilustrativ

Angajaţii din primul schimb şi o parte dintre salariaţii care ar trebui să intre la lucru în schimbul al doilea de la SC Rulmenţi Bârlad protestează, marţi, nemulţumiţi de felul în care sunt reprezentaţi de sindicalişti.

Salariaţii celei mai mari fabrici din judeţul Vaslui au declanşat, vinerea trecută, un protest spontan, dar au oprit temporar greva, pe perioada negocierilor dintre patronat şi reprezentanţii Sindicatului "Rulmentul", pe care îi acuză că au acceptat varianta propusă de conducerea întreprinderii, fără a negocia în favoarea muncitorilor.

Potrivit liderului de sindicat, Vasile Roşca, în urma negocierilor cu conducerea fabricii, s-au obţinut o majorare salarială cu 200 de lei, începând cu luna ianuarie şi încă una de 80 de lei din luna iulie şi garanţia că tichetele de masă primite în minus luna aceasta vor fi recuperate în cursul lunii viitoare. Acesta a declarat că persoanele nemulţumite de rezultatul negocierilor nu fac parte din sindicat.

Fabrica de rulmenţi din Bârlad, cea mai mare şi cea mai cunoscută din judeţul Vaslui, a fost înfiinţată sub numele de Întreprinderea de Rulmenţi Bârlad, având planificată o capacitate de 2.500.000 rulmenţi pe an. Construcţia şi echiparea primei capacităţi de producţie de 1.000.000 de rulmenţi pe an s-a realizat în perioada 1951-1953. Intrarea efectivă în funcţiune a capacităţilor de producţie a avut loc în mai 1953, când s-a obţinut primul rulment bârlădean. În 1954, întreprinderea producea patru tipuri de rulmenţi destinaţi beneficiarilor de pe piaţa internă. Capacitatea finală (conform primului program investiţional) a fost realizată în anul 1965, când s-au produs 204 tipuri de rulmenţi la o capacitate de 2.500.000 rulmenţi pe an. În anul 2001, grupul turc Kombassan a preluat fabrica Rulmenţi Bârlad.

Vezi și: Concedieri masive! Fabrică, groapă de distracţie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel