Protest București. Jandarm, filmat în timp ce loveşte cu pumnul protestatarii. Jandarmeria, REACȚIE

Imagini cu un jandarm care loveşte cu pumnul participanţi la protestele de sâmbătă din Piaţa Universităţii au ajuns virale pe reţelele sociale.

Conducerea Jandarmeriei analizează imaginile,  a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, adăugând că este un caz individual şi că probabil acesta şi-a pierdut calmul sub presiunea mulţimii.

În imagini se vede cum bărbatul îi loveşte puternic de mai multe ori cu pumnul pe unii dintre cei care încearcă să forţeze cordonul de jandarmi pentru a ocupa carosabilul.

Acesta a fost singurul moment în care s-au produs violenţe în Piaţa Universităţii, unii dintre participanţi susţinând că la originea lor s-a aflat un grup de câteva zeci de persoane, unele dintre acestea fiind ulterior eliminate din rândurile protestatarilor.

Un alt moment tensionat a avut loc în pasajul din Piaţa Universităţii, când jandarmii au blocat ieşirile, argumentul fiind acela că trebuia fluidizat accesul în zona de deasupra pasajului, pentru ca demonstranţii să poată ieşi fără să se producă aglomeraţie.

Nemulţumiri au provocat şi percheziţiile făcute de jandarmi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel