Protest anti-Trump. Starurile de pe Broadway, în faţa Casei Albe - VIDEO

Protest anti-Trump. Mai multe staruri de pe Broadway au cântat 'America the Beautiful', un imn patriotic american, şi au afişat pancarte cu mesajul 'Treason' ('Trădare') în faţa Casei Albe din Washington.

Protestul a fost organizat pentru a critica preşedinţia lui Donald Trump, informează AFP. Actriţa şi prezentatoarea TV Rosie O'Donnell, aflată într-o polemică intens mediatizată cu Donald Trump de peste un deceniu, şi aproximativ 30 de actori şi muzicieni de pe Broadway au interpretat fragmente extrase din mai multe musicaluri, inclusiv din celebrul spectacol 'Les Miserables'.

Opozanţii lui Donald Trump participă de peste trei săptămâni consecutive la manifestări nocturne organizate în faţa Casei Albe, iar prezenţa vedetei Rosie O'Donnell a impulsionat această serie de proteste. 'Suntem atât de încântaţi să ne aflăm aici, în faţa 'anexei Kremlinului', pentru a 22-a noapte consecutivă', a declarat Rosie O'Donnell.

Trump, în vacanță

Preşedintele american, care se află în această perioadă în vacanţă în golful Bedminster, în statul New Jersey, a provocat controverse puternice în Statele Unite în urma conferinţei sale de presă pe care a susţinut-o alături de Vladimir Putin, din cauza discursului său considerat prea conciliant faţă de omologul lui rus.

VIDEO

Jessie Harris, drapată în costumul unei marionete care îl înfăţişa pe preşedintele Trump, are doar 16 ani, neavând încă vârsta legală pentru a putea să voteze. Cu toate acestea, tânăra a dorit să se afle în faţa Casei Albe pentru a-şi exprima ostilitatea faţă de politica guvernului de la Washington în privinţa imigraţiei. 'Sunt nemulţumită şi furioasă în legătură cu felul în care el îi tratează pe oameni... şi cred că acesta este locul potrivit pentru a ne exprima revendicările', a spus ea.

Mai multe persoane din rândul protestatarilor au scandat 'Impeach 45!', cerând destituirea lui Donald Trump, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Alţii purtau pancarte pe care puteau fi citite mesaje precum 'The Lyin' King' ('Regele Mincinos') şi 'Traitor of the Planet' ('Trădătorul planetei').

Vezi și: Război comercial SUA-China. ”Iluziile lui Trump”


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel