Protest 10 august. PNL vrea schimbarea legii jandarmeriei, pentru protejarea manifestanţilor

[] []

09 aug 2019 / 10:54
Salveaza PDF Comentarii
Protest 10 august
Descriere foto: Protest 10 august

Deputatul PNL Matei Dobrovie propune măsuri de protecție a cetățenilor pașnici față de abuzurile forțelor de ordine, în contextul unui protest anunţat pe 10 august. 

„Reprimarea violentă a mitingului diasporei din 10 august 2018 nu poate fi uitată, iar un astfel de eveniment sinistru, cu oameni pașnici bătuți și gazați de jandarmi, nu trebuie să se mai repete niciodată. Vinovații pentru abuzuri sunt astăzi răsplătiți cu funcții, în loc să fie pedepsiți, iar încrederea în Ministerul de Interne este pe bună dreptate la un nivel extrem de scăzut. În acest context, se impun modificări legislative care să împiedice astfel de intervenții nejustificate și disproporționate ale forțelor de ordine pe viitor”, a declarat Matei Dobrovie.

Utilizarea forţei, graduală 

 

Liberalul propune modificarea și completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, prin detalierea modului gradual în care pot fi folosite mijloacele de imobilizare sau de constrângere pentru a împiedica eventualele abuzuri față de cetățenii pașnici, precum și trecerea arbitrară dincolo de măsurile necesare pentru neutralizarea acțiunilor ilegale și imobilizarea persoanelor agresive.

Propunerea urmărește să instituie o ordine de folosire a armamentului din dotarea forțelor de ordine, în funcție de numărul de persoane care pot fi afectate, precum și de natura armamentului, criterii care să asigure respectarea principiului proporționalității între intervenția jandarmilor și pericolul reprezentat de persoanele turbulente. În plus, înainte de folosirea mijloacelor de protecție și de imobilizare se va proceda la îndepărtarea din mulțime a femeilor cu semne vizibile de sarcină, a persoanelor cu semne vădite de invaliditate și a copiilor.

„Cetățenii trebuie să primească garanții suplimentare privind respectarea principiilor de drept și ocrotirea interesului, vieții, integrității și sănătății lor. Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat în Constituția României. Substanțele iritant-lacrimogene folosite în Piața Victoriei pe 10 august au avut efecte negative asupra sănătății participanților la miting, care au durat mai multe zile, și nici medicii nu au știut ce fel de substanțe au fost folosite împotriva lor”, a explicat deputatul liberal.

Componenţa substanţelor lacrimogene, anunţată în mesaje de avertisment 

 

Pentru evitarea acestor situații pe viitor, inițiativa propune ca în cazul folosirii substanțelor iritant-lacrimogene sau a mijloacelor genistice, să se includă în mesajele de avertisment și de somație informații despre componența acestor substanțe și despre efectele pe care le pot avea asupra sănătății.

„Jandarmeria Română trebuie să rămână un garant al democrației constituționale, care acționează pentru protecția și siguranța cetățenilor, pentru asigurarea și restabilirea ordinii publice, nu un instrument de represiune arbitrară, indiferent de puterea politică de la un moment dat”, a concluzionat Matei Dobrovie.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26