LIVE  Protest 10 august 2019. Cele mai importante momente din Piața Victoriei - LIVE TEXT

Protest diaspora
Protest diaspora

La un an de la manifestaţiile antiguvernamentale ale diasporei din 10 august, soldate cu intervenţia în forţă a jandarmilor, românii se strâng din nou în Piața Victoriei pentru a protesta.

UPDATE: Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a precizat sâmbătă seară că gardurile din faţa Guvernului au fost mutate pentru că era nevoie de o redimensionare a spaţiului, întrucât în Piaţa Victoriei sunt, potrivit unor estimări, 24.000 de persoane.

"Nu s-a dorit apariţia unor incidente şi am creat spaţiul necesar", a explicat Georgian Enache. Gardurile nu vor putea fi mutate mai mult, pentru că au ajuns deja la trotuarul din faţa Guvernului. Numărul forţelor de ordine a crescut concomitent cu creşterea numărului de participanţi la protest.

Georgian Enache i-a îndemnat pe cetăţeni să fie vigilenţi şi să semnaleze forţelor de ordine orice posibil incident.

UPDATE: Reprezentanţii ISU au informat că 11 persoane din piaţă au avut nevoie de asistenţă medicală, din cauza temperaturii ridicate.

UPDATE:  O tânără a fost preluată de un echipaj SMURD după ce a leșinat în mijlocul protestatarilor.

UPDATE: În acest moment în piață sunt peste 20.000 de oameni.

UPDATE:  Jandarmii refac dispozitivul în fața Guvernului. Protestatarii au blocat Piața Victoriei.

UPDATE: Protestatarii încearcă să blocheze toată Piața Victoriei. Au dărâmat gardurile jandarmilor.

UPDATE: Metrorex ia în calcul suplimentarea garniturilor de metrou, în funcție de numărul de protestatari

UPDATE: Numărul protestatarilor continuă să crească de la minut la minut. De la gurile de Metrou continuă să iasă valuri de oameni. Se pare că în prezent sunt peste 15.000 de protestatari.

UPDATE: Conform estimărilor organizatorilor, numărul persoanelor prezente la protest a trecut de 10.000.

UPDATE: Numărul persoanelor care s-au strâns sâmbătă în Piaţa Victoriei din Capitală, în faţa Guvernului, reeditând protestul diasporei de anul trecut, a trecut de 5.000, potrivit unor estimări ale forţelor de ordine.

Lor li s-a alăturat, după ora 19.30, un grup format de oameni care au participat la un marş pornit din Piaţa Revoluţiei, de la sediul Ministerului de Interne.

Oamenii adunaţi în Piaţa Victoriei poartă pancarte cu diverse mesaje şi steaguri ale României şi ale Uniunii Europene, cer demisia Guvernului, au fluiere şi vuvuzele. PSD şi Jandarmeria sunt ţinta altor scandări ale protestatarilor. Se strigă: "Demisia!", "Hoţii!", "Jandarmeria apără hoţia!", "PSD, ciuma roşie!"

"Fără penali în funcţii publice", "Corupţia ucide!", "România nu e a voastră! Plecaţi la căpşuni sau la puşcărie" - sunt câteva dintre mesajele afişate în piaţă.

UPDATE: Apelul la 112 care semnala prezenţa unor obiecte suspecte într-un autovehicul parcat în centrul Pieţei Victoria nu s-a confirmat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

"Referitor la acel apel la 112, formulat de o persoană care sesiza prezenţa în zona acelui autovehicul a unui obiect care i s-a părut a fi suspect, s-au efectuat verificări, nu s-a confirmat această ipoteză, (...) vorbim despre nişte lumânări din acelea care sunt în suport de plastic. Acelea erau obiectele pe care le-a văzut. Nu s-a impus vreo sancţiune", a precizat Diana Sarca.

În context, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a făcut un apel către participanţii la protest să colaboreze cu forţele de ordine.

"Nu vrem să găsim situaţii, aşa cum a fost una mai devreme, atunci când colegi ai mei, poliţişti, au vrut să verifice anumite aspecte semnalate în zonă, iar din partea unor grupuri de persoane au întâmpinat rezistenţă, cel puţin verbală", a spus Enache.

UPDATE: Câteva zeci de persoane au venit să protesteze, sâmbătă după-amiază, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne. Protestul este organizat de #Rezist. Ei au afişat în apropiere mai multe portrete cu reprezentanţii autorităţilor - politicieni şi şefi din Jandarmerie - pe care îi consideră vinovaţi pentru violenţele de la protestul din 2018 şi pentru faptul că nu a fost rezolvat dosarul "10 august" legat de acele evenimente.

Oamenii speră să se strângă câteva mii, iar după ora 18,00 vor pleca în marş spre sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, după care se vor îndrepta către Piaţa Victoriei, la Guvern, unde deja sunt mai multe sute de protestatari.

UPDATE: Un apel la 112 a anunțat că în mașina adusă de protestatari pentru stațiile de amplificare s-ar afla droguri. O echipă de poliţişti care intenţiona să verifice un autovehicul parcat în centrul Pieţei Victoriei a fost extrasă de jandarmi din mulţime, după ce participanţii la protest au început să huiduie.

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Capitalei, poliţiştii aveau obligaţia să verifice aspectele sesizate prin apelul la numărul unic de urgenţă 112. În acest scop a fost trimisă o echipă cu un câine, care a încercat să treacă prin mulţimea strânsă în piaţă, pentru a ajunge la autovehiculul indicat.

Conform aceloraşi surse, în momentul în care unii dintre cei aflaţi în piaţă au reacţionat negativ la prezenţa poliţiştilor, jandarmii au intervenit şi i-au extras din mulţime, fără a se înregistra incidente.

Mai mulți jandarmi au verificat mașina și nu au găsit nimic. Ei au menționat că nu există autorizație pentru amplasarea acestui autovehicul în centrul Pieței Victoriei. 

UPDATE: Câteva sute de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei din Capitală, în faţa Guvernului, reeditând protestul diasporei de anul trecut, care a avut loc la aceeaşi dată. Oamenii poartă pancarte cu diverse mesaje şi steaguri, cer demisia Guvernului, au fluiere şi vuvuzele. PSD şi Jandarmeria sunt ţinta altor scandări ale protestatarilor.

"Demisia Teodorovici, Daea", "Fără penali în funcţii publice", "Corupţia ucide", "România nu e a voastră! Plecaţi la căpşuni sau la puşcărie" - sunt mesajele afişate în piaţă.

Au fost aprinse candele în memoria fetelor dispărute la Caracal, dar şi a celor care au murit la Colectiv. Reprezentanţi ai Poliţiei Locale împart oamenilor sticle cu apă. Manifestanţii au început să se adune în Piaţa Victoriei de la orele prânzului.

UPDATE: "Nu au fost incidente. In mediul online au fost vehiculate tot felul informatii, prezența unor mașini ale Jandarmeriei parcate pe străzile adiacente. Este firesc să avem efective suficiente pentru a putea gestiona tot ce înseamnă măsuri de ordine publică pe un perimetru destul de mare. Nu înseamnă că acei oameni vor interveni. Tot în mediul online s-a vehiculat ca au fost aduse tunuri cu apă. Nu sunt aici, ci la sediul unitaților, în locurile în care stau în mod frecvent. Nu sunt în misiune", a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

UPDATE: Fostul jurnalist Mălin Bot a avut o reacție agresivă în urma unui schimb de replici cu o femeie în vârstă. Cei doi au avut o discuție mai aprinsă iar femeia a pus mâna pe camera de filmat a lui Mălin Bot. Acesta și-a pierdut cumpătul și a agresat-o pe femeie, împingând-o. Ulterior, jandarmeria a intervenit pentru a aplana conflictul. Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare, devenind virale.

UPDATE: În aceste momente sunt in jur de 100 de persoane în Piata Victoriei, care participa la protest, potrivit Antena 3.

UPDATE: Mașina în care se afla Sandu Matei a fost percheziționată de polițiști. Acesta mergea la protest.  În mașină se afla recuzită pentru protest, dar oamenii legii au vrut să se asigure că totul este în regulă. Abia după verificări, Sandu Matei a fost lăsat să plece.

UPDATE: Circulația pe Șoseaua Kiseleff este, la momentul transmiterii știrii, restricționată, în Capitală, până la intersecția cu Strada Arhitect Ion Mincu, din cauza protestului anunțat în Piața Victoriei, anunță reprezentanții Poliției Capitalei. La intrări vor fi instituite și filtre.  Jandarmii au instalat deja în Piața Victoriei dispozitivele inițiale de delimitare a spațiului în care se va protesta.

UPDATE: Un grup de protestatari care merg din Iași spre Capitală a blocat un drum național din Buzău, traversând în mod repetat, timp de câteva minute, o trecere de pietoni. În zonă s-au format coloane de mașini.

UPDATE: Protestatarul Cristian Dide a fost amendat, sâmbătă, pentru lipsa documentelor și pentru că a staționat într-o zonă în care nu era permis acest lucru, respectiv în Piața Victoriei, și a rămas fără permisul de conducere pentru 30 de zile, au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei.

"A fost transmis un eveniment legat de o autoutilitară parcată în mod neregulamnetar în zona Pieței Victoria, aici unde urmează să se desfășoare o manifestație publică. Încă de dimineață, colegii de la Poliția Capitalei discută cu persoanele respective, așa cum vă spuneam, suntem deschiși dialogului, însă asta nu înlătură aplicarea și respectarea legii. Nu este altceva decât un incident, un eveniment forțat care să creeze în mod artificial o situație tensionată, să determine un oarecare răspuns din partea structurilor cu atribuții în aplicarea legii", a declarat Georgian Enache, reprezentant al Jandarmeriei Române.

Protestatarul Cristian Dide a fost amendat contravențional de către polițiști și a rămas fără permisul de conducere.

"În această dimineață, conducătorul vehiculului respectiv a fost sancționat contravențional, în fază inițială pentru lipsa documentelor, dar și pentru faptul că a staționat într-o zonă care nu permite staționarea. Ulterior pentru că a refuzat să mute acest autovehicul a fost din nou sancționat contravențional și, de asemenea, i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Având în vedere că acest mobil a rămas în zona Pieței, au fost notificate autoritățile locale în vederea dispunerii ridicării acestuia, pentru a fi îndepărtat. Absolut orice persoană care va fi aici trebuie să fie în siguranță, iar un mobil în sine este un pericol pentru o persoană care se deplasează pe jos", a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.

UPDATE: "Se continuă pe linia dialogului, este o zi a dialogului. Restricţiile sunt impuse începând cu orele 14,00 - 14,30 pentru că mai sunt de amenajate anumite zone în Piaţă. Manifestarea va începe la ora 17,00. Șoferul autoutilitarei aduse în Piața Victoriei a fost sancţionat contravenţional pentru staţionarea în loc nepermis şi pentru că nu deţinea documentele asupra sa şi a refuzat să mute mașina la cererea poliţiştilor", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul şef Diana Sarca

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a afirmat că misiunea efectivelor de jandarmi prezente la manifestările publice anunţate sâmbătă în Capitală va fi centrată în primul rând pe dialog şi a făcut un apel la respectarea legii.

"Misiunea noastră de astăzi va fi centrată în primul rând pe dialog. Vor fi în principal echipe de dialog, care vor relaţiona şi vor asigura o comunicare atât cu organizatorii, cât şi cu cei care participă la aceste manifestaţii, tocmai pentru a veni în întâmpinarea lor, pentru a avea o comunicare directă, rapidă, în vederea înlăturării oricăror riscuri cu privire la adresa ordinii şi siguranţei publice", a spus Enache la punctul de informare publică organizat de Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti în Piaţa Victoriei.

El a precizat că "dispozitivele de jandarmi vor fi adaptate pentru asigurarea condiţiilor optime şi normale de desfăşurare a acestor manifestări publice". Acestea vor fi "instalate în obiectiv" începând cu ora 14,00.

"Vrem să eliminăm orice fel de suspiciune că ele ar avea menirea să intimideze sau să sperie într-un fel. Sunt dispozitive minime, care vor fi dimensionate gradual în funcţie de numărul celor care vor participa la această adunare publică, pentru a le asigura toate condiţiile de desfăşurare", a precizat acesta.

Georgian Enache le-a transmis participanţilor la miting să respecte legea. Acesta a dat asigurări că "la fiecare situaţie va fi analizată şi calculată intervenţia în funcţie de riscuri şi vulnerabilităţi care ar putea apărea", reprezentanţii forţelor de ordine propunându-şi rezolvarea acestor situaţii "prin dialog şi prin comunicare cu participanţii". El a mai spus că există "un centru de comandă în care se vor afla reprezentanţi ai tuturor structurilor MAI cu atribuţii în gestionarea acestor situaţii", care vor fi informate permanent de celelalte structuri care au competenţă în domeniu.

"Nu vă ascund că există un schimb permanent de informaţii cu celelalte structuri care au competenţă în domeniu, informaţii care, deîndată ce sunt cunoscute, se transmit celor care vor coordona activitatea, pentru a fi în măsură să preîntâmpine şi să prevină eventuala escaladare a tensiunilor. Este foarte important să avem o coordonare a acestor structuri, pentru că numai împreună vom putea asigura cadrul legal de desfăşurare a acestor activităţi", a adăugat Enache.

UPDATE: Protestatarul Cristian Dide a coborât de pe maşina primăriei.

UPDATE: Antena 3 anunţă că protestatarul Cristian Dide s-a legat cu un lanţ de maşina primăriei care fusese adusă pentru a ridica o dubă amplasată în Piaţa Victoriei.

Vezi și: PROTEST 10 august 2019. Tommy Tomescu, replică la atacul lui Sandu Matei: Ei NU au ce căuta în Piaţa Victoriei

UPDATE: Organizatorul protestului, Tommy Tomescu, a avut un schimb de replici cu un protestatar venit din străinătate, care era nemulțumit pentru că auzise că în Piață va fi și un concert, Tomescu precizând că vor fi intonate doar două imnuri la manifestație.

Ulterior, în Piața Victoriei a ajuns și protestatarul Cristian Dide, care a adus și o platformă, deși nu anunțase organizatorul de acest lucru și, potrivit protocolul încheiat cu autoritățile, nu are voie, transmite Mediafax.

UPDATE: Oamenii deja au inceput sa vina in Piata Victoriei si au aparut primele conflicte. Printre aceştia se află şi Cristian Dide, unul dintre cei mai activi protestatari, acesta publicând, pe pagina sa de Facebook, câteva clipuri video cu primele imagini din Piaţa Victoriei. Aceştia au avut deja un prim contact cu poliţiştii şi jandarmii.

 

______________________________________________________________________________________________

Protestul începe la ora 14,00 şi se desfăşoară până la ora 22,15. DCNews va transmite Live cele mai noi informații din Piața Victoriei.

Manifestaţia este organizată de Tomescu Tommy Joul în calitate de reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România. Cererea a fost aprobată pentru aproximativ 250.000 de persoane. Jandarmeria Capitalei susţine că organizatorii au comunicat faptul că 

Proteste sunt anunţate şi în alte oraşe din ţară, la Iaşi, Constanţa, Cluj-Napoca, Satu Mare, Craiova, Braşov, Sibiu, dar şi în străinătate, la Roma, Milano, Paris şi în alte capitale europene unde trăiesc grupuri mari de români.

Românii din diaspora care se întorc în ţară vor fi întâmpinaţi la frontieră de peste 100 de voluntari ai comunităţii Declic, care îi vor informa despre votul prin corespondenţă. De asemenea, echipele Declic vor fi sâmbătă în Centrul Vechi al Capitalei şi în Piaţa Victoriei, unde vor împărţi pliante cu informaţii utile despre votul prin corespondenţă.

De la ora 18,00, echipa Declic va amplasa în faţa Muzeului Antipa un plic gonflabil uriaş, unde vor fi împărţite pliante şi vor fi oferite informaţii despre votul prin corespondenţă, pe care românii aflaţi în diaspora îl pot exercita la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie.

Anunțul Jandarmeriei Române

Jandarmeria Capitalei a anunţat că, din raţiuni de siguranţă, participanţii la protest sunt rugaţi să nu deţină bagaje sau genţi voluminoase şi să se îndepărteze de persoanele sau grupurile care au intenţia de a periclita buna desfăşurare a evenimentelor. Brigada Rutieră a Capitalei va dispune restricţionarea temporară a traficului rutier pe arterele din jurul Pieţei Victoria.

Pentru asigurarea măsurilor de prevenire, monitorizare şi gestionare a eventualelor situaţii de urgenţă care pot apărea pe timpul manifestaţiei, IGSU va avea dislocate, în teren, echipaje de intervenţie specifice stingerii incendiilor şi acordării asistenţei medicale de urgenţă.

La protestul din Bucureşti şi-a anunţat prezenţa şi pianistul german Davide Martello, cunoscut pentru reprezentaţiile susţinute în mai multe zone de conflict din lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel