EXCLUSIV  Protejăm doar numele produselor tradiționale românești, nu și gustul. Alfred Bulai: S-au putut lua branduri la mișto și înscrise la OSIM. Ne-am bătut joc după `90

Fotografie de la cottonbro studio, Pexels
Fotografie de la cottonbro studio, Pexels

Sociologul Alfred Bulai afirmă că România nu este atractivă pentru turismul gastronomic, asta pentru că produsele româneşti nu sunt protejate. A oferit, în acest context, şi câteva exemple. 

"Plăcinta dobrogeană a fost înscrisă în Patrimoniu, are denumirea protejată", a spus Val Vâlcu la Nod în Papură, moment în care sociologul Alfred Bulai a intervenit şi a spus că "protejăm denumirile, dar nu şi produsele". Acesta a oferit şi un exemplu concret. 

"Caşcavalul Dalia îl produce toată lumea în ţara asta, poţi face şi tu dacă ai o firmă. Iar gustul nu seamănă de la un produs la altul. Nu au nici cea mai mică legătură", a mai spus sociologul. 

"Şi hai să îţi spun o chestie. Absolut nimeni  nu vrea să copieze caşcavalul Dalia. Francezii au peste 200 de tipuri de brânză, sau 2000, câte or fi, dar caşcavalul Dalia nu vor să ni-l fure", a intervenit Val Vâlcu. 

"În primul rând, nu ar putea să ştie care e caşcavalul Dalia, pentru că dacă iau 10 caşcavaluri Dalia, sunt diferite. Ei nu consumă caşcaval ca al nostru, au brânzeturile lor. Dincolo de asta, noi după 1990 ne-am bătut joc de branduri, s-au putut lua branduri la mişto, înscrise la OSIM de oricine. Din punctul ăsta de vedere, nu există niciun fel de rigoare. Nimeni nu e pedepsit în România dacă vinde salam de Sibiu care nu are legătură cu salamul de Sibiu. Aceeaşi firmă în România scoate un produs cu gusturi diferite la diverse intervale de timp. 

Deci e foarte greu. Noi, gastronomic, nu atragem deloc. Uite, la sărmăluţe. Îţi dau 25 de feluri diferite să faci sarmale. Dacă îţi plac sarmalele la un restaurant, spre exemplu, ai şansa să vii la acelaşi restaurant, să gătească acelaşi bucătar, şi să nu fie la fel. Dacă mănânci sarmale la Iaşi, s-ar putea să fie diferite de Bucureşti. Cu gust mai rău, mai bun, nu ştiu!", a concluzionat Alfred Bulai. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel