Urmărește emisiunea live


Protecția Consumatorului, controale de amploare la hipermarketuri. Amenzi uriașe

Comisarii de la Proteția Consumatorilor au efectuat ample controale la marile lanțuri de magazine în urma cărora au fost acordate amenzi uriașe. 

Comisarii au desfășurat o acțiune tematică de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor la comercializarea legumelor și fructelor proaspete în magazine alimentare, hipermarketuri și supermarketuri.
Controlul s-a desfășurat în toate județele țării și în Municipiul București. Au fost controlați 441 operatori economici, la 314 (71%) dintre aceștia au fost constatate abateri, iar din cantitatea de peste 239 tone fructe și legume proaspete, circa 41,5 tone ( ~ 17,4%) nu se încadrau în prevederile legale.

În urma controalelor s-a dispus oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a 2954 kg fructe și legume, în valoare de 12891 lei, produse improprii consumului uman;
-oprirea temporară de la comercializare a cca. 29,3 tone fructe și legume în valoare de 136058 lei până la remedierea neconformităților constatate;
-aplicarea de 351 sancțiuni contravenționale dintre care 150 avertismente și 201 amenzi contravenționale în valoare de 874.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel