”Proștii care ascund noul coronavirus”. Vâlcu: Acolo s-au strâns mulți / Surugiu: Vă dau dreptate, spre surprinderea dumneavoastră

Jurnalistul Val Vâlcu a arătat de ce apar cazuri cum este cel al pensionarului MAI care, după ce nu le-a spus medicilor că a fost în străinătate, a infectat mai multe persoane cu care a intrat în contact, inclusiv membri ai familiei. 

Val Vâlcu atrage atenţia asupra faptului că autorităţile au vina de a nu fi sancţionat la timp cazurile în care persoanele cărora li s-a impus să stea în izolare la domiciliu sau în carantină nu au respectat aceste măsuri şi, astfel, au creat posibilitatea ca virusul să se răspândească. La fel şi cazurile în care persoane care veneau din străinătate au minţit autorităţile cu privire la acest aspect.

"De ce inclusiv persoane instruite - iată cum este acest poliţist sau cadrul medical de la Reşiţa - au astfel de comportamente? Pentru că nu au fost pedepsite la timp. Luăm, de exemplu, cazul Reşiţa în care unui om care a lucrat în Germania cu persoane bolnave de coronavirus i s-a spus să stea acasă 14 zile, iar el a mers la schi. Poate că nu a contaminat pe nimeni sau nu a găsit ancheta epidemiologică, dar dosar penal trebuia făcut. Poate că nu avea succes până la sfârşit, dar băga puţin frica în cei care ar putea proceda la fel", a declarat Val Vâlcu, la România TV.

Aflat în platou, Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), a spus: "Să ştiţi că oameni mincinoşi sau proşti avem în toate domeniile de activitate. Nu e niciunul exclus".

"Dar parcă în poliţie s-au strâns cam mulţi. Caracal... acum poliţia din Bucureşti", a replicat Val Vâlcu.

"Cam înclin să vă dau dreptate, spre surprinderea dumneavoastră. Omul, poliţistul acela, trebuia să spună din primul moment ceea ce a făcut", a punctat Surugiu la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel