Proiect PNL referitor la votul electronic, respins de Senat

votare
votare

Plenul Senatului a respins luni proiectul iniţiat de parlamentarii PNL privind introducerea votului electronic la alegeri şi extinderea votului prin corespondenţă. 

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea legii 288/2015 privind votul prin corespondenţă, votul electronic, precum şi modificarea legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea AEP, în scopul introducerii sistemului de vot electronic pentru alegerile prezidenţiale, europarlamentare şi parlamentare, precum şi introducerea votului prin corespondenţă şi la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare. 

Ce prevedea proiectul


Potrivit iniţiativei legislative, exercitarea dreptului de vot electronic este "alternativa echivalentă la exercitarea dreptului de vot prin prezenţa la secţia de votare, în care se utilizează serviciul electronic, special creat şi exclusiv dedicat de statul român exercitării dreptului de vot, prin mijloace electronice, de către cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate". 

"Dreptul de vot poate fi exercitat prin corespondenţă sau electronic numai cu respectarea caracterului egal, secret, direct şi liber exprimat al votului. Alegătorul are obligaţia, sub sancţiunea legii penale, de a respecta caracterul secret al votului, divulgarea opţiunii de vot exprimate prin corespondenţă sau electronic către alte persoane fiind interzisă", se mai arată în proiectul respins. Comisia pentru constituţionalitate, precum şi cea pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi au avizat negativ propunerea legislativă. Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, iar Camera Deputaţilor este decizională. 

Vezi şi: Olguța Vasilescu spulberă un fake news: Ce mincinoși! - VIDEO

Farfurii cu sigla PSD la spital. Ministerul Sănătăţii, prima reacţie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel