Proiect pilot la 112 pentru mesajele surdomuților

surdomuti
surdomuti

Un proiect pilot prin care surdomuții  își vor putea face înțelese mesajele de urgență către 112. Acest proiect a fost implementat deja în opt școli de specialitate, iar peste 22.000 de surdomuți din țară cer sprijinul autorităților pentru susținerea proiectului.

"Două proiecte premiate la Gala Societăţii Civile, apreciate chiar de premierul Victor Ponta printr-o scrisoare de felicitare, pot muri astăzi, impactul fiind unul negativ asupra a 22.000 de surdomuţi. Împreună cu profesionişti din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, am găsit soluţii tehnice pentru ca apelurile surdomuţilor să poată ajunge şi să fie înţelese în Dispeceratele 112. Numărul beneficiarilor a crescut, dar bugetul este prea mic pentru plata susţinerii la nivel naţional a acestui proiect. Legislaţia există, dar nu este creată forma legală de plată a interpreţil

or autorizaţi. Mai mult, un surdomut, din ajutorul acordat de stat, de 234 de lei, nu-si poate cumpăra un telefon prin care sa poată face şi apeluri video în caz de urgenţă şi nici nu poate suporta costul unui abonament", a spus, luni, preşedintele Asociaţiei 1 Iunie 2001", Ionica Tarău.

Încercând să justifice necesitatea acestui proiect, Ionică Tarău a mai precizat faptul că aceste persoane au mare nevoie de ajutor. Într-o lună se înregistrează, în medie, 30 de apeluri de urgență: cum ar fi cel al unui operat pe inimă căruia i s-a făcut rău, are tensiune mare, nu mai poate merge, a căzut pe stradă sau a fost lovit de coleg.

După trei ani de investiţii, în noiembrie 2011, s-a semnat prima colaborare cu Ministerul Muncii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. "Proiectul a prins contur în judeţe Buzău, Suceava, Cluj, Craiova, Vrancea, Galaţi şi Iaşi, iniţiatorii proiectului fiind nonstop la dispoziţia celor fără auz şi comunicare verbală, prin câteva telefoane şi câţiva angajaţi. Parţial, am fost sustinuţi cu aparatura necesară, abonament la telefoane şi plata unor salariaţi. În 2011, s-a lucrat la baza de date din care s-a identificat, cu fiecare Direcţie Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, numărul real de persoane care au deficienţe de comunicare verbală", a mai spus Tarcău.

Potrivit reprezentantului societăţii civile, principala problemă privind continuarea proiectului este cea de ordin financiar. "Apelurile surdomuţilor sunt preluate de interpreţii autorizaţi ai asociaţíei şi de fiecare dată am ajuns în acelaşi timp cu ambulanţa la locul unde se afla persoana cu deficienţe de auz şi de vorbire, pentru a traduce echipajului de intervenţie problemele acesteia. (...) Parteneriatul public-privat există, însă nu există sursa financiară pentru ca acei peste 22.000 de cetăţeni surdomuţi să poată apela gratuit la serviciul 112 ", a conchis Ionica Tarău.

Acest proiect pilot inițiat în noiembrie 2011 în școlile de specialitate din Buzău, Suceava, Cluj, Craiova, Vrancea, Galaţi şi Iaşi trebuie să se extindă la nivel național, fiind de un real folos persoanelor cu acest handicap.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel