Schimbare examen auto: Permisul ar putea fi obținut mai ușor

Examen auto
Examen auto

Mai mulți parlamentari au depus o inițiativă care ar schimba radical modul în care se desfășoara proba practică pentru obținerea permisului de conducere. 

Permisul de conducere ar putea fi mai uşor de obţinut, pentru că elevii ar scăpa de stresul de a avea ofiţerul de poliţie pe scaunul din dreapta.

Locul lui ar putea fi luat de instructorul care a pregătit cursantul. Totuşi, examinatorul va fi prezent, dar pe bancheta din spate. Parlamentarii care au făcut proiectul de lege vor şi ca examinatorii să fie civili, nu cadre ale Ministerului de Interne.

Astfel, s-ar elimina deficitul de poliţişti, care a făcut ca elevii să fie programaţi şi la şase luni distanţă de la proba teoretică. 

Avertizor sonor 

Deocamdată, totul este la stadiu de proiect legislativ. Instructorii spun că autoturismele ar putea fi dotate cu avertizor audio care să menționeze intervenția instructorului asupra pedalelor, astfel încât examinatorul să-și poată da seama.

Unele dintre mașini, foarte puține însă, sunt deja dotate cu astfel de sisteme. Ele ar deveni însă obligatorii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel