Proiect: Supermarketurile să fie obligate să aloce 50% din spaţii pentru produsele alimentare româneşti

Supermarketurile ar putea fi obligate să asigure spaţii de expunere pentru produsele alimentare ale producătorilor români de minim 50%, din care cel puţin 20% să fie alocate producătorilor locali şi să perceapă taxe de maxim 5% pentru aceştia, conform unui proiect de lege depus la Parlament de deputaţi ai PNL.

Proiectul este iniţiat de 10 deputaţi liberali, printre care Claudia Boghicevici, Raluca Turcan, Cezar Preda.

Proiectul modifică Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare şi va intra în dezbatere la Senat, ca primă Cameră sesizată.

Potrivit proiectului, 'comercianţii persoane fizice autorizate care desfăşoară activităţi de comercializare pentru produse alimentare vor avea obligaţia ca, pentru produsele alimentare - lapte şi produse lactate, carne şi produse de carne, fructe, legume şi produsele fabricate din acestea, panificaţie, patiserie şi cofetărie -, fabricate de către producători din România să asigure spaţii de expunere şi vânzare de cel puţin 50% din suprafaţa existentă folosită pentru comercializarea alimentelor.

În acest sens, minim 20% din aceste spaţii să fie alocate către toţi producătorii locali'. Proiectul prevede şi că serviciile, discounturile şi alte obligaţii cerute de comercianţi producătorilor români de produse alimentare nu vor putea depăşi 5% din valoarea mărfurilor comercializate.

Iniţiatorii arată, în expunerea de motive, că aceste măsuri propuse în proiect vor duce la 'sprijinirea accesului producătorilor români, locali la marile lanţuri de retail, iar consumatorii vor beneficia, la rândul lor, de produse de calitate, proaspete, cu o trasabilitate clară'.

'În România, în ciuda mai multor tentative ale asociaţiilor de producători să impună un set de bune practici în relaţia cu retailerii, reglementările rămân stufoase şi permisive. În condiţiile în care aproximativ 1,6 milioane de români depind de veniturile din agricultură, iar agricultura contribuie doar cu aproximativ 4% la PIB, este evident că discrepanţele acestea sunt cauzate nu doar de cauze structurale, precum structura proprietăţii sau tehnologia utilizată, ci şi de accesul la pieţe de desfacere', argumentează iniţiatorii, în expunerea de motive. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel