Programul Rabla Local, amânat pentru 2023

Fotografie de la Georgi Petrov, Pexels
Fotografie de la Georgi Petrov, Pexels

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat amânarea programului Rabla Local pentru 2023.

Ghidul programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023, a precizat, joi, într-un comunicat de presă, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

"Administraţia Fondului pentru Mediu intenţionează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanţate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza şi implementarea proiectelor, aşa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate. În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023. Perioada şi modalitatea de depunere a cererilor de finanţare, însoţite de documentaţia aferentă, se vor stabili prin dispoziţia preşedintelui AFM", a transmis instituţia.

La finele lunii august, AFM anunţa că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate, iar ulterior, în perioada 30 septembrie 2022, ora 10:00 - 25 noiembrie 2022, ora 14:00, sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor putea depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică.

Pe data de 22 septembrie, instituţia informa, într-un comunicat de presă, că programul s-a amânat, iar procedura de creare a conturilor de utilizator va demara pe 14 octombrie 2022.

La începutul lunii octombrie, directorul de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Drăgan, declara că prima ediţie a programului "Rabla local", prin care cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, va începe la jumătatea lunii octombrie, scrie Agerpres.

Noutățile din Programul Rabla Clasic. Laurențiu Neculaescu, AFM: Anunțurile zilei 

Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a fost invitat la DC News unde a vorbit, printre altele, despre Programul Rabla Clasic.

Prin Programul Rabla Clasic, beneficiarii sunt susținuți financiar prin subvenții din Fondul pentru Mediu, să caseze autovehiculele vechi și să fie înlocuite cu mașini noi, mai puțin poluante.

Programul Rabla Clasic a ajuns deja la a 18-a ediţie, fiind unul dintre cele mai longevive programe guvernamentale. 

În ediția de anul acesta, prima de casare este de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a 2 autovehicule uzate, la care se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel: 

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;

- ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adăuga:

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;

- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

În cadrul Programului Rabla Clasic 2022, s-au înscris la producători/dealeri auto 44.265 persoane fizice. Până în prezent au fost achiziționate 27.075 autovehicule și 903 motociclete.

De asemenea, până în prezent, s-au înscris la producători/dealeri auto 5.334 persoane juridice, fiind achiziționate 3.102 de autovehicule și 34 motociclete.

VEZI AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel