Programul "Laptele şi cornul", blocat: "Au furat mâncarea copiilor!"

Elevi - foto ilustrativă
Elevi - foto ilustrativă

Programul guvernamental "Laptele şi cornul" este blocat în tot judeţul Vâlcea, din cauza procedurilor de achiziţie care trebuie urmate.

"Hotărârea de guvern prin care s-au demarat procedurile de achiziţie a apărut la sfârşitul lunii iulie. Am pornit pe trei loturi, fructe, lapte şi corn, documentaţiile de licitaţie fiind depuse pentru verificare şi validare la ANAP pe 10 septembrie. Pe 27 septembrie am aflat că au fost respinse, pe motiv că ne-am luat prea multe măsuri în ceea ce priveşte ofertanţii. Am repostat pe 12 octombrie, iar pe 15 octombrie au fost respinse din nou. Am revenit pe 16 octombrie iar pe 17 octombrie, documentaţiile au fost validate, licitaţia fiind demarată pe 23 octombrie. Ofertele depuse pe cele trei loturi au fost deschise pe 26 noiembrie. Sunt doi ofertanţi pentru fructe, un ofertant pentru lapte şi cinci pentru produsele de panificaţie. În prezent, aceste oferte sunt în faza de evaluare în cadrul comisiei", a declarat administratorul public al judeţului Vâlcea, Adrian Mihăilă.

Acesta a precizat că, cel mai probabil, produsele vor fi distribuite şcolarilor şi preşcolarilor din judeţ abia peste câteva săptămâni, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de doi ani şcolari, 2018-2019 şi 2019 -2020.

"Au furat mâncarea elevilor"

Reprezentanţii CJ Vâlcea au făcut aceste precizări după ce deputatul liberal Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, i-a acuzat că au "furat mâncarea elevilor".

"Preşedintele CJ Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, ar trebui să plece acasă. Este incompetent şi dovedeşte asta în fiecare zi. Nicio şcoală din judeţul nostru nu a primit până acum lapte şi corn pentru elevi. Acest lucru este de nepermis şi îl acuz public pe domnul Constantin Rădulescu că, din dorinţa de a avea beneficii personale în urma desfăşurării acestui program, s-a ajuns în această situaţie. De ce în alte judeţe nu sunt probleme cu acest program? Pentru că acolo există viziune, licitaţiile se ţin din timp, sunt împărţite în mai multe loturi, pe zone şi astfel produsele ajung proaspete la elevi, de obicei de la firme locale. În acest fel, toată lumea are de câştigat. La noi, la Vâlcea, se preferă un centralism comunistoid, probabil din dorinţa de îmbogăţire a celui ce vremelnic se află în fruntea judeţului. O gândire păguboasă, care probabil îl va duce la pierzanie pe domnul Rădulescu. Ăsta e cadoul PSD-iştilor vâlceni în an de centenar: le-au furat până şi mâncarea elevilor!', a declarat preşedintele PNL Vâlcea, citat în comunicat.

În replică, preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat că va depune plângere penală împotriva parlamentarului liberal, pentru calomnie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel