Programul de circulaţie pentru opt linii STB din Capitală va fi prelungit în acest sfârşit de săptămână

Programul de circulaţie pentru opt linii STB din Capitală va fi prelungit în acest sfârşit de săptămână pentru a asigura accesul populaţiei la cele şase centre de vaccinare care vor funcţiona până la miezul nopţii, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). 

Astfel, în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, liniile de tramvai 23, 32, 41, linia de troleibuz 76, şi cele de autobuz 104, 105, 137 şi 282 vor funcţiona pe traseele actuale cu program prelungit, având ultima plecare până la ora 00:30, pentru a prelua către cartiere ultimele persoane vaccinate, precum şi personalul care asigură acest serviciu.

6 centre de vaccinare

Cele şase centre în care populaţia poate merge în vederea vaccinării sunt: Romexpo (B-dul Mărăşeşti nr.65-67), Circul Metropolitan (Aleea Circului nr.15), Cora Pantelimon (Şos. Vergului nr.20), Palatul Copiilor (B-dul Tineretului nr.53), Liberty Mall - Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului nr.151-171) şi Centrul de vaccinare Drumul Taberei (Aleea Lunca Cernei nr.6A).

TPBI precizează că transportul pe timp de noapte este asigurat şi prin serviciile liniilor de noapte, al liniei de tramvai 1, al liniei navetă 610 şi al liniei 783 (Piaţa Unirii - Aeroportul Henri Coandă).

Programul prelungit de vaccinare se desfăşoară în acest weekend doar până la ora 24.00 şi este susţinut de CNCAV împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' Bucureşti, DSP Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti.

TPBI este primul organism creat la nivel regional care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă, conform Regulamentului CE 1370/2007.

TPBI:  Amenzi pentru nerespectarea programului de transport împotriva operatorilor din București și Ilfov

Amintim faptul că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) i-a penalizat cu 54.200 de lei pe operatorii care asigură serviciul pe raza regiunii, pentru nerespectarea programului de transport în luna septembrie 2021.

Acesta este cel de-al doilea pachet de sancțiuni aplicate după intrarea în vigoare, la 1 august 2021, a contractelor de delegare a serviciului către cei patru operatori din regiune (STB SA, STV SA, Ecotrans STCM SRL și Regio Serv Transport SRL). Sancțiunile au fost aplicate atât în urma sesizărilor publicului călător, dar mai ales ca urmare a acțiunilor de control și verificare prin sondaj a activității operatorilor. Cele mai multe nereguli au fost consemnate în legătură cu nerespectarea orelor de plecare a vehiculelor de la capetele de linie.

STB SA, care este principalul operator de transport din București și Ilfov, asigurând funcționarea a 175 de linii din totalul celor 200 din regiune, are și cele mai multe abateri și va suporta amenzi în valoare totală de 53.100 lei. Printre abaterile constatate la STB SA se numără nefuncționarea sistemului de monitorizare, dar și nerespectarea programului de plecare a vehiculelor de la capetele de linie. Pe de altă parte, deși au fost înregistrate unele progrese în privința curățeniei, TPBI insistă ca operatorul de transport să facă eforturi pentru a asigura igiena în mijloacele de transport în comun, potrivit unui comunicat al TPBI.

Un alt operator, societatea Regio Serv Transport SRL, care operează doar două linii regionale, a primit amenzi în valoare de 600 lei, iar Ecotrans STCM SRL, care operează patru linii regionale, a primit amenzi de 500 de lei.

TPBI amintește publicului călător că acțiunile de control vor continua la toți operatorii, pe întreaga perioadă de 10 ani a derulării contractelor de delegare a serviciului public de transport de călători. TPBI face apel la călători să își exercite dreptul civic de a semnala orice neregulă sau abatere de la program ale operatorilor, prin accesarea site-ul tpbi.ro, menționând de fiecare dată ora, locul și numărul vehiculului în cauză.

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel