Urmărește emisiunea live


Programul "Casa Verde". Ce trebuie să facă românii pentru a primi bani

Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a lansat Programul Casa Verde Clasic, atât pentru populaţie cât şi pentru persoanele juridice, iar Ghidul de Finanţare a fost publicat în Monitorul Oficial. În perioada 10-24 octombrie, românii pot depune dosarele de finanțare.

Programul "Casa Verde" prevede ca  populaţia şi persoanele juridice pot beneficia de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.

Bugetul alocat pentru întreaga ţară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice.

Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor anunţă că dosarele de finanţare vor putea fi depuse în perioada 10 - 24 octombrie 2016 la sediile agenţiilor pentru protecţia mediului din judeţele de reşedinţă.

Echipamentele finanţate pentru populaţie prin "Casa Verde" sunt panourile solare şi pompele de căldură, cunatumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei - până la 3.000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

"Unul dintre principalele sectoare pe care se bazează economia verde, prioritate stabilită pentru mandatul din acest an, sunt energiile regenerabile. De aceea, am decis reluarea Programului Casa Verde după o pauză de 5 ani. Îmi doresc să încurajăm cât mai mare parte a populaţiei să folosească sisteme de încălzire verzi în propriile locuinţe. România este una dintre ţările cu mare potenţial în domeniul energiilor regenerabile, iar această resursă este o oportunitate reală de valorificare care trebuie susţinută şi impulsionată prin astfel de programe. Dacă am exploata la maximum întregul potenţial solar din ţara noastră am putea substitui în această formă aproape jumătate din volumul de apă caldă menajeră şi circa 15% din cota de energie termică pentru încălzirea curentă", a declarat  ministrul Cristiana Paşca Palmer.

[citeste si]

Pentru accesarea finanţărilor prin Casa Verde, trebuie depus dosarul de finanţare la Agenţia Teritorială de Protecţie a Mediului, apoi urmărit site-ul AFM pentru a afla decizia de acceptare (sau respingere) în Program. Urmează apoi semnarea contractului de finanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu, demararea lucrărilor şi, în final, depunerea cererii de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanţare. Pentru semnarea contractului de finanţare cu AFM, românii au la dispoziţie maximum 60 de zile de la publicarea pe site-ul AFM a listei cu agenţiile teritoriale care au intrat în posesia contractelor.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, beneficiarii programului pot fi unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi unităţile de cult. În acest caz se va finanţa instalarea de sisteme care utilizează energie solară şi energie geotermală, la fel ca în cazul persoanelor fizice, dar şi sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deşeurilor, a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe bază de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice. Persoanele juridice pot depune dosarele de finanţare în intervalul 17 octombrie -14 noiembrie 2016.

În cazul persoanelor juridice, finanţarea nerambursabilă, asigurată de Autoritate, se acordă în cuantum de până la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Ghidurile de finanţare au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ordinul Nr. 1817 şi Ordinul Nr. 1818 ale Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel