Programe de prim-ajutor, gratuite, la nivel național

Raed Arafat, secretar de stat în MAI
Raed Arafat, secretar de stat în MAI

Un proiect dezvoltat în județul Brașov, privind acordarea primului ajutor, ar putea fi extins gratuit, la nivel național. 

Casa de Comerț Balcanică și Ordinul Militar Sfânta Maria, înființate acum mai bine de opt ani și conduse de prof. dr. Liviu Pandele, demarează mai multe programe sociale gratuite, organizate în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, Mitropolia Ardealului, Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov, precum și Consiliul Persoanelor Vârstnice Brașov.

Institutul de Terapii Complementare a reușit să școlarizeze în cele peste 6 luni de funcționare peste 120 de seniori, care acordă acum primul ajutor de bază nemedical în situații de primă urgență, respectiv în diferitele călătorii pe care le organizează, în cadrul serviciilor religioase și nu numai.

Deși multă lume nu cunoaște, Legea Sănătății și Securității în Muncă prevede obligativitatea, sub sancțiunea penală, atât a angajatorilor, cât și a organizatorilor de evenimente, să aibă persoane școlarizate în activitatea de acordare a primului ajutor nemedical.

Posturile de la stat sunt deficitare la acest capitol, în special în zona rurală a Brașovului, ca urmare a exodului forței de muncă în alte țări, dar și în restul Transilvaniei, iar situația se îndreaptă spre dezastru, după cum apreciază chiar oficialii Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI.

Cursuri și pentru transportatori

Ministrul secretar de stat Raed Arafat a declarat la întâlnirea cu inițiatorii acestui program, că acest parteneriat instituțional, care a dat naștere organizării și înființării cursurilor din cadrul Institutului de Terapii Complementare și Prim Ajutor de Bază „Sfântul Pantelimon", ,,este cea mai benefică idee care a fost pusă în practică din 1990 până astăzi".

Acesta a apreciat inițiativa și a menționat că modelul ar urma să fie extins la nivel național, în rândul seniorilor. În plus, și sindicatele transportatorilor din regiunea Brașovului au decis ca, în perioada următoare, peste 500 de șoferi să participe la astfel de cursuri, astfel că proiectul va lua o tot mai mare amploare.

În cadrul acestor cursuri, vor fi prezentate programe de prim ajutor de bază, tehnici de medicină alternativă, managementul situațiilor de criză și de urgență, precum și alte programe de interes pentru seniori, dar și transportatori și nu numai.

Cursuri gratuite pentru antreprenoriat

Totodată, Gremiul Levantin în colaborare cu Camera de Comerț Alba urmează să demareze un amplu program în regiunea Transilvania privind instruirea celor care au diverse afaceri și vor să se califice în domeniu pentru a accesa fonduri europene sau a-și deschide noi businessuri.

Mai mult, în colaborare cu alte instituții de gen din țară și internaționale, urmează să deschidă două incubatoare de afaceri la Brașov și Făgăraș , care sunt în fază avansată de finanțare și finalizare. Acestea vor cuprinde un ansamblu de 49 de societăți comerciale, în baza preselecțiilor făcute pe baza proiectelor depuse în vederea accesării unor finanțări europene.

Valoarea finanțărilor atrase de aceste societăți din regiunea Brașovului este de 1,8 milioane de euro, iar alte 25 de firme din Făgăraș au accesat 900.000 de euro prin intermediul unor programe europene. Numărul total al locurilor de muncă ce se vor crea prin aceste start –upuri fiind 120 de locuri de muncă.

Vezi și: 

Tânăr de 22 de ani, reținut după ce a fost prins cu peste 4 kg de droguri 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel