Specialiștii ANM au lansat prognoza pe trei luni.
Vremea se anunță caldă. În septembrie, vor fi temperaturi de 30 de grade Celsius.
Meteorologul Mihai Timu a declarat, la Antena 3: ”Lunile septembrie, octombrie și noiembrie, din punct de vedere al temperaturilor, vor fi copii la indigou, în sensul că în partea de vest, în sud sau sud-vest vom avea temperaturi ușor peste media climatologică. Asta nu înseamnă că va fi cald tot timpul. Vor fi intervale de zile când temperatura va fi peste media perioadei.
Cu cât înaintăm în toamnă, trendul climatologic este de scădere a temperaturilor. De exemplu, în partea de sud, care include și Bucureștiul, dacă în luna septembrie, temperatura este de 28 de grade, la începutul lui octombrie este de 23 e grade, în luna noiembrie scade spre 15 grade. Astea sunt temperaturile maxime. În restul țării vom avea temperaturi normale din punct de vedere climatologic.
[citeste si]
Din punct de vedere al precipitaților, aici lucrurile stau diferit. În septembrie, vor fi deficitare aceste cantități de apă, mai puțin nordul și centrul unde local vom avea undeva apropiat de 30-70 de litri pe metrul pătrat în zonele mai joase, iar în cele montane, undeva între 70-100 de litri/metrul pătrat. În luna octombrie, din punct de vedere al precipitațiilor, în majoritatea regiunilor vom avea un regim apropiat de cel normal, mai puțin în vest, centru, poate local și în est. Luna octombrie este o lună destul de sărăcă a mediei de cantități de apă, undeva sub 40 de litri în mare parte din țară, mai puțin la munte, unde poate să atingă 100 de litri pe metrul pătrat. În luna noiembrie, din nou medii apropiate al cantitățiilor de precipitații, mai puțin în centru și est, unde din loc în loc putem depăși această medie”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu