Profesorii, în GREVĂ. Solicitările dascălilor

Darius Muresan / 14 sep 2017 / 08:12 Salveaza PDF Comentarii
greva-generala
greva-generala

Anul școlar care a debutat pe 11 septembrie ar putea întâmpina primele probleme chiar la începutul lunii viitoare.

Profesorii amenință cu greva în cazul în care nu le vor fi îndeplinite cererile salariale.

Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a decis să înceapă din 2 octombrie protestele, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluționeze mai multe probleme cu care se confruntă salariații din învățământ.

Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obținerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajații din învățământ pierd, în medie, peste 3% din venitul brut, iar procentajul poate fi mai mare, dacă au mai multe sporuri.

"FSLI cere Guvernului României începerea negocierilor și încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluționate aceste solicitări, respectând următorul calendar: începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017, sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază; la rectificarea bugetară care se va face până la sfârșitul anului 2017, să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentințelor judecătorești; până la sfârșitul acestei luni să se găsească o soluție, astfel încât salariile nete din învățământ, în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunțat de Executiv", afirmă sindicaliștii, potrivit Antena 1.

În caz contrar, FSLI va declanșa acțiunile de protest, după cum urmează: în data de 2 octombrie, între orele 12:00 — 14:00, vor fi pichetate toate prefecturile din reședințele de județ, iar pe 4 și 5 octombrie va fi pichetat sediul Guvernului.

[citeste si]

VOTEAZA ARTICOLUL

TOP STIRI CELE MAI...






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Vezi versiunea de mobil a siteului

nxt.de.2