Profesori de nota 5 iau locul celor care au luat 9.50 la Titularizare

titularizare
titularizare

Profesori care au obţinut note mari la examenul de Titularizare, chiar şi de 9.50, rămân fără post în învăţământ, în timp ce colegi de-ai lor ocupă posturi de dascăl, chiar dacă au obţinut doar nota 5.

 Autor: Costin Munteanu

Această situaţie se datorează unei confuzii create de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, aşa cum a fost promovată de fostul şef al învăţământului Daniel Funeriu, prevedea că viitorii dascăli nu se pot înscrie decât la un singur centru de examinare, la o singură şcoală, unde se va desfăşura concursul. Astfel, chiar dacă nu prindeau post la o şcoală, cu toate că au obţinut o notă foarte bună la titularizare, profesorii nu aveau dreptul să se înscrie la un alt centru.

Fostul ministru interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop, a modificat Legea Educaţiei şi metodologia de organizare a examenului de Titularizare. Astfel profesorii au avut posibilitatea să se înscrie la mai multe centre, dar nu toţi au aflat acest lucru. Prin urmare, profesori de 9.50 au fost înlocuiţi de alţii de nota 5.00, din cauza unei harababuri a Ministerului Educaţiei.

Secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar din MECTS, Stelian Fedorca, dă vina pe fosta conducere a Ministerului pentru confuzia creată. “Au fost profesori care s-au înscris la mai multe centre. Legea Educaţiei şi metodologia aferentă prevedea ca Titularizarea să fie un examen la nivel de şcoală. Metodologia a fost modificată şi a devenit examen naţional. Nimeni nu i-a obligat pe profesori să se înscrie la un centru anume, se puteau înscrie la mai multe centre. Aceasta este regula, pentru plata cu ora intră cei care au luat cel puţin nota 5.00”, a declarat pentru De Ce News Stelian Fedorca. Secretarul de stat spune că nu poate menţiona, la această dată, cum va fi organizată Titularizarea la anul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel