Profesor încătușat de jandarmi în fața școlii

Un profesor a fost încătușat de jandarmi în această dimineață, chiar în fața unei școli. Bărbatul devenise violent verbal și se luase la ceartă cu elevii și părinții acestora. 

Profesorul de sport de la şcoala gimnazială din comuna bistriţeană Şanţ, care a fost condamnat anul trecut pentru purtare abuzivă faţă de elevi şi care mai are pe rol un proces asemănător, a fost încătuşat, luni dimineaţa, în faţa unităţii de învăţământ, după ce a încercat să pătrundă în clădire, dar a intrat într-un conflict verbal cu părinţii unor elevi veniţi să protesteze faţă de intenţia acestuia, scrie Agerpres. 

Profesorul a fost încătușat și amendat

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, Georgeta Căşvan, a transmis că profesorul a devenit violent verbal, motiv pentru care a fost încătuşat şi dus la secţia de Poliţie şi amendat cu 500 de lei.

"Mai mulţi părinţi s-au adunat în această dimineaţă la şcoala din localitatea Şanţ pentru a-i interzice unui profesor să intre la ore, deoarece s-a manifestat agresiv faţă de elevi. Starea conflictuală între părinţii elevilor şi profesor a escaladat, profesorul manifestându-se violent verbal. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului şi l-au imobilizat pe bărbatul în cauză, l-au încătuşat şi l-au condus la secţia de Poliţie. Totodată, acesta a fost sancţionat cu 500 de lei amendă", a informat Georgeta Căşvan.

Părinții și elevii protestează 

Profesorul Vasile Maternik a încercat şi la sfârşitul anului trecut să revină la catedră, dar de fiecare dată a fost întâmpinat în faţa şcolii de părinţi şi elevi care au protestat faţă de intenţia lui.

În urma discuţiilor purtate cu conducerea şcolii, cu autorităţile locale şi cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesorul a beneficiat de mai multe învoiri colegiale, astfel încât situaţia să nu escaladeze.

De asemenea, cadrului didactic i s-au cerut acte medicale care să ateste că este apt să predea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel