Profesor de religie din Alba, condamnat după ce a avut relaţii intime cu o elevă. Fata are acum un copil de 3 ani

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Un profesor de religie din Alba a fost condamnat după ce a avut relaţii intime cu o elevă minoră, care a și născut între timp.

Un profesor de religie din județul Alba a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce a întreținut relații intime cu o elevă minoră, transmite PRO TV. Fata a și născut între timp. Copilul ei are acum 3 ani, iar adevărul a ieșit la iveală după efectuarea unui test de paternitate. Dascălul și-a dat demisia din învățământ.

Profesorul în vârstă de 52 de ani preda religia la liceul agricol din Arieșeni în perioada respectivă. Oamenii legii au stabilit că eleva, care atunci era minoră, a mers într-o cameră a internatului împreună cu bărbatul și au întreținut relații intime.

Fata a rămas însărcinată și a dat naștere unui copil. Inițial bărbatul nu a vrut să recunoască copilul. Abia după ce fata a făcut un test de paternitate, tatăl a fost de acord să fie trecut în acte. După izbucnirea  acestui scandal, profesorul și-a dat demisia din învățământ. Acum Curtea de Apel din Alba Iulia a dat o sentință definitivă în acest caz și l-a condamnat pe bărbat la 2 ani de închisoare cu suspendare. Totodată, el va trebui 10.000 de lei daune morale, dar și să muncească 60 de zile în folosul comunității.

 

Abuzul sexual asupra copilului, subraportat în România

Reamintim că în urmă cu câteva zile, Salvaţi Copiii România a cerut Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului modificări legislative, care să asigure o mai bună protecţie a copilului în faţa agresiunilor sexuale.

Cu toate că, anual, în ţara noastră se înregistrează aproape 800 de fete sub 15 ani care devin mame, conform rapoartelor anuale ale Ministerului Public, sunt trimişi în judecată doar între 200 şi 300 de inculpaţi pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, se arată într-un comunicat de presă al Salvați Copiii. 

În România, subraportarea abuzului sexual comis asupra copiilor a atins un nivel acut, dacă ţinem seama de faptul că sistemul de asistenţă socială şi protecţie a drepturilor copilului identifică sau primeşte sesizări pentru doar 1.000 de cazuri anual. Consiliul Europei a estimat în 2020 că, în Europa, "unul din cinci copii cade victimă unei forme a abuzului sexual", iar 90% dintre aceste cazuri nu ajung în atenţia poliţiei ori a instanţelor judecătoreşti.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy