Profesor condamnat la închisoare pentru abuzuri asupra minorilor

Profesorul Joaquin Benitez
Profesorul Joaquin Benitez

Un fost profesor de educaţie fizică într-o şcoală catolică a fost condamnat de un tribunal din Barcelona la aproape 22 de ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor, în condiţiile în care un val de denunţuri de acte pedofile continuă să afecteze imaginea Bisericii Catolice din Spania, informează luni AFP.

Aceasta este prima condamnare judiciară într-un scandal care a izbucnit în 2016 în şcolile Fraţilor Marişti din Barcelona, cu peste 40 de plângeri împotriva a 12 profesori, şi care a contribuit la ruperea tăcerii ce a domnit până atunci în Spania cu privire la agresiunile sexuale din cadrul Bisericii Catolice şi şcolilor catolice.

Într-un comunicat, tribunalul din Barcelona a precizat că l-a condamnat la 21 de ani şi 9 luni pe acest bărbat "acuzat de patru delicte de abuzuri sexuale". El va trebui de asemenea să plătească o despăgubire totală de 120.000 de euro celor patru victime. Suma va fi plătită de asiguratorul Fraţilor Marişti în cazul în care condamnatul se va dovedi insolvabil.

Acest profesor, Joaquin Benitez, a predat timp de aproape 30 de ani într-o şcoală a Congregaţiei Fraţii Marişti, în Barcelona. La sfârşitul lui martie, el a trebuit să răspundă în faţa tribunalului la acuzaţiile care i-au fost aduse de patru foşti elevi ai şcolii.

Potrivit tribunalului, "acuzatul dispunea de un birou personal cu un pat pentru odihnă, unde aducea elevi pentru masaje menite să aline durerile provocate de eventuale leziuni" şi comitea atunci acte sexuale "fără consimţământul minorilor", cu vârste între 14 şi 15 ani. Victimele au fost audiate în spatele uşilor închise pentru a depune mărturie cu privire la agresiunile descrise în plângeri: atingeri, mastrubări, felaţii şi raporturi sexuale.

În total, 17 foşti elevi au denunţat agresiuni sexuale din partea lui, însă în majoritatea cazurilor faptele au fost prescrise.

El însuși a fost victimă

La proces, acuzatul şi-a cerut scuze de la victime şi s-a justificat scoţând în prim-plan agresiunile a căror victimă a fost el însuşi, când era copil, într-un internat catolic. "Instinctiv, consideram aceasta un comportament sexual practic normal", a declarat el.

Acest scandal a deschis calea unei serii de dezvăluiri privind presupuse agresiuni sexuale asupra minorilor care au determinat Biserica Catolică din Spania să-şi ceară public scuze în noiembrie 2018.

Congregaţia masculină Fraţii Marişti - fondată în secolul al XIX-lea şi specializată în învăţământ - a fost de asemenea implicată în 2017 într-un enorm scandal în Chile, care a dus la destituirea a 34 de episcopi în această ţară.

Vezi și: Doi români au permis unui preot să le abuzeze copilul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel