Procurorii de la Chișinău au contestat decizia primei instanțe care l-a plasat pe Igor Dodon, președinte al Republicii Moldova între 2016 și 2020, în arest la domiciliu.
Procuratura Anticorupție anunță că acuzatorii din stat din cadrul instituției au contestat cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 26 mai, prin care s-a dispus plasarea în arest la domiciliu pe un termen de 30 zile, a ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Mai exact, procurorii solicită aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile cu executarea acesteia în Penitenciarul nr.13 Chișinău.
Potrivit unui comunicat al PA, procurorii și-au motivat recursul prin netemeinicia deciziei instanței de judecată. Or, susțin ei, la eliberarea mandatului de arestare la domiciliu în privința persoanei vizate, însăși instanța a constatat existența bănuielii rezonabile de comitere de către acesta a infracțiunilor imputate și prezența în speță a riscurilor invocate și susținute prin probele anexate la demers, precum și cele prezentate suplimentar în ședință de judecată de către procurori și anume:
- riscul eschivării de la organul de urmărire;
- riscul împiedicării bunei desfășurări a urmăririi penale;
- riscul săvârșirii de noi infracțiuni;
- riscul provocării dezordinilor publice;
Procurorii susțin că argumentul invocat de către instanța de judecată, precum că, „arestul la domiciliu poate pozitiv să influențeze mersul urmăririi penale, cât și procesul de obținere a probelor asupra cazului”, nu ține, dat fiind faptul că, procurorii au prezentat nemijlocit în ședința de judecată suficiente probe care confirmă că, învinuitul are deplasări frecvente peste hotarele țării, fapt confirmat prin informația cu privire la traversarea frontierei de stat, precum și prin depistarea în cadrul perchezițiilor a mijloacelor financiare în valută străină, inclusiv ruble rusești. Mai mult ca atât, însăși învinuitul a confirmat că avea planificată o deplasare în Federația Rusă, deținând de asemenea și pașaport diplomatic.
Concomitent, procurorii consideră că, judecătorul la emiterea deciziei nu a ținut cont de caracterul complex al cazului infracțional investigat și în mod special de legătura cu anumite personaje, lista care i-a fost adusă la cunoștință învinuitului în ședința de judecată. Prin urmare, există toate premisele că, acesta va întreprinde acțiuni de natură să împiedice aflarea adevărului, prin dirijarea lor și orientarea la modul în care urmează să își formuleze declarațiile.
Ținând cont de cele specificate supra, procurorii consideră că, măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu aplicată ex-președintelui țării și restricțiile stabilite de judecătorul de instrucție nu sunt capabile de a asigura izolarea învinuitului și excluderea posibilității acestuia de a intra în contact cu anumite persoane implicate în cadrul acestei cauze penale, prin intermediul aplicațiilor telefonice on-line instalate în telefoanele membrilor săi de familie, cu care domiciliază împreună la aceiași locație, unde a fost dispusă executarea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu.
Mai mult ca atât, instanța de judecată nu a aplicat toate restricțiile impuse de norma procesual penală, astfel nefiind limitate convorbirile telefonice, recepționarea și expedierea trimiterilor poștale și utilizării altor mijloace de comunicare. La fel, procurorii consideră nemotivat argumentul instanței precum că, învinuitul anterior nu a fost în conflict cu legea. Or, acest argument este nejustificat și contravine probelor prezentate de către procurori, care confirmă faptul că, anterior pornirii acestei cauze penale, persoana vizată este urmărită penal deja într-o altă cauză penală, aflată la acest moment în gestiunea Procuraturii Generale.
„Concluzionarea asupra faptului că, învinuitul are legătură durabilă cu statul (se prezuma referirea la Republica Moldova) este una arbitrară or, probele prezentate de către procurori, indică asupra unor legături stabile și constante cu Federația Rusă, învinuitul fiind președintele unei asociații obștești, având finanțare exclusiv din Federația Rusă, iar co-fondator al asociației respective este o organizație rusească. Mai mult ca atât, deținerea de funcții publice înalte la care face trimitere instanța de judecată nu pot constitui în sine temei de apreciere a necesității alegerii unei măsuri preventive mai puțin aspre. În concluzie, procurorii consideră că, instanța de judecată și-a motivat decizia în contradicție cu probele prezentate de către procurori, bazându-se pe afirmații subiective ale apărării, care nu au fost probate nici într-un fel”, precizează procurorii.
Ședința de judecată la Curtea de Apel Chișinău, unde se va examina recursul procurorilor, va avea loc la data de 31 mai, începând cu ora 13.00.
Joi, 26 mai, printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a fost dispusă plasarea lui Igor Dodon în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Fostul șef al statului este bănuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, finanțarea ilegală a partidului și trădare de Patrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News