Procurorii DNA cer o pedeasă spre maximum prevăzută de lege pentru Ioan Niculae

Ioan Niculae
Ioan Niculae

Direcția Naționale Anticorupție a cerut miercuri o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege (12 ani) pentru infracţiunile de instigare la evaziune fiscală și la spălarea banilor, presupus a fi fost săvârşite de omul de afaceri Ioan Niculae.

Ioan Niculae a plecat în Italia chiar înainte de finalul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a se recupera după ce a suferit de COVID-19. În primă instanță Ioan Niculae a fost găsit deja vinovat și condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Procurorii au susținut, în rechizitoriul întocmit, că în perioada august 2008 – martie 2009, între S.C. Interagro S.A. și SC Libarom Agri SRL, societate specializată în producție agricolă și tranzacții cu produse agricole, s-a încheiat și derulat un contract fictiv având ca obiect prestarea unor servicii de publicitate.

În baza acestui contract, ar fi fost înregistrate în contabilitatea firmei Interagro SA, operațiuni nereale în baza cărora s-au eludat plățile taxelor și impozitelor către bugetul de stat.

Obiectul contractului a constat în realizarea de materiale promoționale (brelocuri, post-it-uri și standuri) pentru S.C. Interagro S.A.

„Concret, în urma încheierii și derulării contractului respectiv, ca urmare a deciziei inculpatului Ioan Niculae, au fost înregistrate în evidența contabilă cheltuieli deductibile în sumă totală de 36.245.000 lei. În aceeași perioadă, tot inculpatul Ioan Niculae a fost cel care a decis și coordonat realizarea unui circuit de spălare a banilor, prin intermediul unor operațiuni fictive, prin firmele față de care s-a dispus trimiterea în judecată ca persoane juridice”, au mai susținut procurorii.

Circuitul financiar de spălare a banilor proveniți din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, inițiat și coordonat de Ioan Niculae ar fi avut ca urmare prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, reprezentând TVA în sumă de 6.886.550 lei și impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel