Procesul intentat de Adrian Volintiru fiindcă a fost revocat din funcția de director Romgaz, respins de Tribunalul Sibiu

Procesul intentat de Adrian Volintiru contra Romgaz, respins de Tribunalul Sibiu / Foto: Pixabay, de miami car accident lawyers
Procesul intentat de Adrian Volintiru contra Romgaz, respins de Tribunalul Sibiu / Foto: Pixabay, de miami car accident lawyers

Tribunalul Sibiu a respins procesul intentat de Adrian Volintiru contra Romgaz.

Procesul intentat de Adrian Volintiru, fost director general al Romgaz, contra companiei producătoare de gaze, a fost respins ieri de către Tribunalul Sibiu, potrivit portal.just.ro. Decizia poate fi atacată cu apel.

Astfel, Tribunalul Sibiu a decis următoarele: "Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Volintiru Constantin Adrian (…) în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz (…) ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 20.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Sibiu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 04.01.2023".

Reamintim că pe 13 ianuarie 2021, Adrian Volintiru a fost revocat din funcția de director general Romgaz. El a afirmat atunci că nu știe motivele care au stat la baza acestei decizii. Ulterior, Adrian Volintiru a dat în judecată Romgaz, iar dosarul a fost înregistrat la data de 08.12.2021.

"Consiliul de Administrație al S.N.G.N. Romgaz S.A., prin Hotărârea nr. 1/13.01.2021, l-a revocat pe domnul Constantin Adrian VOLINTIRU din funcția de Director General, încetând astfel și contractul de mandat încheiat între S.N.G.N. Romgaz S.A. și acesta", se arată în decizia Consiliului de Administrație al Romgaz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel