Probioticului Lactobacillus reuteri, eficient în reducerea simptomelor autismului la copii

FOTO: Freepik @ana_fox
FOTO: Freepik @ana_fox

Un probiotic natural, Lactobacillus reuteri, s-a dovedit este eficient în reducerea simptomelor autismului la copii.

Un probiotic natural, prezent în mod natural în microflora intestinală, a fost dovedit ca fiind eficient în reducerea simptomelor psihosociale ale tulburărilor din spectrul autist (TAS), conform unui studiu internațional, transmite agenția EFE, citată de Agerpres. Probioticul la care face referire studiul menționat este o tulpină specifică a bacteriei Lactobacillus reuteri.

În timp ce majoritatea probioticelor ameliorează problemele intestinale, s-a observat că Lactobacillus reuteri îmbunătățește și comportamentul social în autism.

Studiul clinic, la care au participat Policlinico Tor Vergata și Fundația Santa Lucia IRCCS din Roma, a demonstrat că ingestia unei anumite combinații de Lactobacillus reuteri, care conține tulpinile ATCC-PTA-6475 și DSM-17938, a îmbunătățit comportamentul prosocial al celor 43 de copii, cu vârste între 4 și 8 ani, care au participat la cercetare.

”Studiul pe care l-am realizat confirmă că ingestia de terapii integrative cu probiotice reprezintă un domeniu de cercetare foarte promițător - pacienții pe care i-am inclus, deși nu au prezentat o îmbunătățire a simptomelor generale, au avut beneficii clare în funcționarea socială, în special în ceea ce privește abilitățile sociale adaptative”, a declarat Luigi Mazzone, medic specializat în neuropsihiatrie pediatrică la Policlinico Tor Vergata din Roma.

Prin urmare, ”în lumina rezultatelor studiului nostru și în conformitate cu ceea ce se găsește în literatura de specialitate, credem că ar fi util să se efectueze studii mai ample pentru a investigarea efectelor specifice ale tulpinilor individuale asupra simptomatologiei autiste”, a adăugat Mazzone, citat miercuri de media locale.

Studiul, care a durat mai bine de trei ani și ale cărui rezultate au fost publicate în jurnalul științific Cell Host & Microbe, reprezintă un punct de plecare pentru ”identificarea factorilor biologici asociați cu disfuncțiile comportamentale, util în vederea unei mai bune înțelegeri a autismului”, după cum a declarat Elisabetta Volpe, directoare a Laboratorului de Neuroimunologie Moleculară din cadrul Fundației Santa Lucia.

1 din 77 de copii italieni suferă de autism

Tulburarea de spectru autist, care în Italia are o incidență de 1 la 77 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani, este una dintre afecțiunile asupra cărora s-a concentrat cel mai mult acest studiu, ce a vizat o mai bună înțelegere a relației dintre axa intestin-creier și simptomele caracteristice autismului.

FOTO: Freepik

Care sunt simptomele autismului

Semnele de autism la copiii mici includ:

- nu răspund la numele lor

- evitarea contactului vizual

- nu zâmbește atunci când îi zâmbiți

- se supără foarte tare dacă nu le place un anumit gust, miros sau sunet

- mișcări repetitive, cum ar fi fluturarea mâinilor, mișcarea degetelor sau legănarea corpului

- nu vorbește la fel de mult ca alți copii

- nu se joacă la fel de mult ca ceilalți copii

- repetă aceleași fraze.

Semnele de autism la copiii mai mari includ:

- nu par să înțeleagă ceea ce gândesc sau simt ceilalți

- vorbire neobișnuită, cum ar fi repetarea unor fraze și vorbirea cu alți copii

- preferă o rutină zilnică strictă și se supără foarte tare dacă aceasta se schimbă

- un interes foarte mare pentru anumite subiecte sau activități

- se supără foarte tare dacă îi cereți să facă ceva

- este greu să își facă prieteni sau preferă să fie singuri

- să ia lucrurile foarte literal - de exemplu, este posibil să nu înțeleagă expresii precum ”să-și rupă un picior”

- le este greu să spună ce simt, potrivit NHS.

De precizat că semnele autismului pot să difere în funcție de sexul copilului. Astfel, fetele cu autism pot ascunde unele semne de autism prin copierea modului în care se comportă și se joacă alți copii, se retrag în situații pe care le consideră dificile, par să se descurce mai bine în situații sociale, prezintă mai puține semne de comportamente repetitive.

Acest lucru înseamnă că autismul poate fi mai greu de depistat la fete.

Citește și: A fost descoperit un nou antibiotic. Poate distruge bacteria Acinetobacter, rezistentă la medicamente

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel