Prioritatea lui Lula în calitate de președinte al Braziliei. Să învingă „noul monstru” reprezentat de „extrema dreaptă fanatică și turbată” din întreaga lume

Lula da Silva, președintele Braziliei, șia propus să învingă „extrema dreaptă fanatică și turbată”.

Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a vorbit joi despre dorința sa de a învinge „noul monstru” care este „extrema dreaptă fanatică”, nu doar în țara sa, ci în întreaga lume.

La 77 de ani, Lula se află acum în al treilea mandat de președinte, după ce a condus anterior cea mai mare economie a Americii Latine în perioada 2003-2010.

„Trebuie să ne luptăm și să învingem noul monstru care este apariția unei extreme drepte fanatice și turbate, care îi urăște pe toți cei care nu îi împărtășesc gândurile”, a spus Lula rectorilor universităților la palatul prezidențial din Brasilia.

Acesta a adăugat că „nu e doar o problemă braziliană” și că nu a mai văzut niciodată țara „cuprinsă de atâta ură”.

El a comparat impactul fostului lider populist Bolsonaro asupra țării cu cel al fostului președinte american Donald Trump.

„Deși l-am învins pe Bolsonaro, trebuie totuși să învingem ura, minciunile, dezinformarea, fanaticii, pentru că această societate trebuie să revină la civilizație”, a spus Lula.

Lula îl acuză pe Bolsonaro pentru evenimentele din Brazilia

Pe 8 ianuarie, la o săptămână după revenirea lui Lula în funcție, mii de susținători Bolsonaro au luat cu asalt clădirile puterii din Brasilia, ocupând palatul prezidențial, Congresul și Curtea Supremă. De atunci, aproximativ 2.000 de persoane au fost arestate, în timp ce aproape 1.400 rămân reținute.

Într-un interviu acordat canalului de televiziune Globo News, Lula l-a acuzat pe Bolsonaro pentru haosul creat.

El a spus că tăcerea inițială a lui Bolsonaro cu privire la această chestiune și decizia sa de a zbura la Miami chiar înainte de a se întâmpla asta sugerează că „știa ce se va întâmpla și avea mult de-a face cu asta”.

„Poate că Bolsonaro spera să se întoarcă în Brazilia în mijlocul gloriei unei lovituri de stat”, a mai spus Lula.

Miercuri seara, Lula a spus că îl va primi pe cancelarul german Olaf Scholz pe 30 ianuarie și că se va întâlni cu președintele american Joe Biden în februarie, pentru a discuta despre o abordare comună față de extrema dreaptă, conform France 24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel