Prințul William oferă un PREMIU în valoare de 65 de MILIOANE de dolari. Vezi cum pot fi obținuți banii

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Prinţul William al Marii Britanii alocă 65 de milioane de dolari pentru un premiu global.

Prinţul William al Marii Britanii alocă 65 de milioane de dolari pentru un nou premiu pentru mediu, asemănător premiilor Nobel, într-un efort de a găsi soluții la unele dintre cele mai presante provocări ale planetei. Într-un interviu pentru CNN, prințul a spus că acest premiu va fi „cel mai prestigios premiu global de mediu” de până acum și scopul său este de a muta dezbaterea privind starea mediului înconjurător de la pesimism și negativism la optimism și speranță.

"Există oameni minunați care fac lucruri incredibile în întreaga lume, toate în cadrul comunităților mici de pretutindeni. Dacă una dintre ele ar putea avea o idee uimitoare, o putem extinde, putem să o folosim pentru a aborda într-adevăr unele probleme", a spus prințul William.

Începând din 2021, Premiul Earthshot va fi acordat anual pentru cinci persoane, organizații sau grupuri pentru soluții la cele cinci obiective „Earthshot”: protejarea şi refacerea naturii, curăţarea aerului, revigorarea oceanelor, construirea unei lumi fără deşeuri sau reducerii încălzirii globale. Prințul speră să găsească cel puțin 50 de soluții pentru fiecare dintre domenii până în 2030. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel