Prinţul Harry și Meghan Markle au vizitat-o pe reginei Elisabeta a II-a, înaintea zilei sale de naștere

Trolii lui Meghan Markle i-au stricat aniversarea. Urările online au fost însoțite de venin ”Nu ești o prințesă” / Foto: Instagram Sussex Royal
Trolii lui Meghan Markle i-au stricat aniversarea. Urările online au fost însoțite de venin ”Nu ești o prințesă” / Foto: Instagram Sussex Royal

Prinţul Harry și soția sa, Meghan Markle, i-au făcut o vizită reginei Elisabeta a II-a.

Prinţul Harry şi-a vizitat joi bunica, regina Elisabeta a II-a, împreună cu soţia sa, Meghan Markle, în cursul unei escale în Marea Britanie, în drum spre Haga, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt al cuplului, relatează Agerpres, citând AFP.

Cuplul călătoreşte în Olanda cu ocazia Jocurilor Invictus, o competiţie sportivă deschisă răniţilor şi invalizilor de război, fondată de Harry, care se deschide în acest weekend.

Regina Elisabeta a II-a urmează să sărbătorească 96 de ani în câteva zile



Potrivit mai multor media, cuplul i-a făcut o vizită reginei, care urmează să sărbătorească 96 de ani în câteva zile, la Castelul Windsor din care aceasta şi-a făcut reşedinţa principală şi care se află la aproximativ patruzeci de kilometri de Londra.

Harry, 37 de ani, şi Meghan, 40 de ani, nu au mai venit împreună în Marea Britanie de la retragerea lor zgomotoasă din familia regală în urmă cu doi ani şi jumătate. În prezent, ei locuiesc în California.

Absent la sfârşitul lunii martie la ceremonia în omagiul bunicului său, prinţul Philip, care a murit în urmă cu un an la 99 de ani, Harry a fost acuzat în tabloidul The Sun că a ignorat evenimentul şi pe regină. Când a fost anunţată absenţa cuplului de la ceremonie, un purtător de cuvânt a subliniat că ei speră să o viziteze în curând pe suverana ai cărei 70 de ani de domnie vor fi sărbătoriţi la începutul lunii iunie în mai multe zile de festivităţi.

Jocurile Invictus, locul în care Harry și Meghan și-au făcut pentru prima dată apariția în public



Jocurile Invictus au fost, de altfel, locul în care cuplul a ales să îşi facă prima apariţie publică împreună în urmă cu aproape cinci ani. Meghan a apărut prima dată la un angajament oficial la care a participat Harry pe 24 septembrie 2017, când a asistat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Invictus din Toronto, Canada, însă cei doi au stat la aproximativ 18 locuri unul de celălalt. A doua zi, cei doi au apărut ţinându-se de mână pentru a-şi face prima apariţie publică oficială împreună la o partidă de tenis în scaun cu rotile. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel