Autorii celui mai mare furt de la o casă de schimb valutar din România au fost surprinși de o cameră de luat vederi. Poliţia Capitalei a dat publicităţii primele imagini cu cei doi hoţi care s-au dat drept angajați ai Gărzii Financiare, aceștia reușind să substituie 100.000 de euro din casieria unității de schimb valutar.
Un bărbat și o femeie s-au prezentat la o casă de schimb valutar din centrul Capitalei, pretinzând că sunt inspectori ai Gărzii Financiare, polițist, respectiv, comisar. Ei au susținut că trebuie să facă un control privind unele nereguli și i-au solicitat casierei să le dea toți banii din casierie pentru a-i verifica. Mai mult, s-a întocmit și un proces verbal de predare-primire pentru suma de 100.000 de euro.
Prejudiciul nu a fost semnalat decât în momentul în care patronul casei de schimb a dorit să afle mai multe informații și s-a prezentat la poliție, unde a descoperit că cei doi presupuși inspectori nu existau în realitate.
Polițiștii au dat publicității primele imagini cu cei doi hoți, iar cei care îi recunosc pe cei doi suspecţi, sunt rugaţi să apeleze numărul de urgenţă 112, sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
Bărbatul prezintă următoarele semnalmente: vârstă de aproximativ 35 de ani, înălţime - 1,85 m, păr şaten deschis, faţa ovală, cu barbă scurtă şi mustaţă, îmbrăcat în blugi şi haină de culoare neagră.
Femiea este în vârstă de aproximativ 45 de ani, înălţime - 1,75 m, constituţie astenică, păr vopsit blond, ondulat, purta ochelari de soare de formă dreptunghiulară, îmbrăcată în haine din piele de culoare închisă.
Citește și:Record: Furt de 100.000 de euro, pe bază de proces verbalFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu