Primarul orașului Cernavodă, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului orașului Cernavodă, Negoiță Liviu Cristian.

Potrivit procurorilor DNA, Negoiță Liviu Cristian la data faptei și în prezent primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: 
În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiță Liviu Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. 
Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului Negoiță Liviu Cristian. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, precizează DNA într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel