Primarul suspendat al Sectorului 2, Neculai Onţanu, rămâne în arest preventiv, după ce instanţa supremă i-a respins, vineri, contestaţia în dosarul în care este acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi în valoare de 4,2 milioane de euro.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, definitiv, ca Neculai Onţanu, avocata Loredana Claudia Radu şi secretarul Consiliului Local al Sectorului 2, Toma Şutru, să fie cercetaţi în arest preventiv în dosarul de corupţie.
Instanţa supremă a menţinut astfel decizia Curţii de Apel Bucureşti, care în 25 martie a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei.
Primarul suspendat al Sectorului 2 este acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri de aproximativ 83.500 de metri pătraţi unui beneficiar al drepturilor litigioase, denunţător în cauză.
Avocata Loredana Radu este suspectată că a intermediat primirea terenului de către Onţanu, cumpărându-l alături de o altă persoană la un preţ mult redus.
Potrivit referatului procurorilor, avocata a revândut apoi jumătate din suprafaţa de 1.000 mp pe care o cumpărase ea, către Gabriel Oprea, care a obţinut de la Primăria Sectorului 2 autorizaţia să construiască acolo un hotel. Ridicarea imobilului de 10 niveluri a fost autorizată pe malul Lacului Tei, într-o zonă verde, unde nu se construieşte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu