Primarul din Rădăuți, reținut de DNA pentru șantaj

Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală pe numele lui Aurel Olărean, primar al municipiului Rădăuți, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, șantaj și complicitate la șantaj.

DNA spune că edilul din Rădăuți, împreună cu doi judecători ai Judecătoriei Rădăuți și un procuror-șef din Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, l-au sprijinit pe omul de afaceri Constantin Gavril Babiuc să pună presiune pe o persoană pentru ca această să renunțe la dreptul de proprietate asupra unui imobil din Rădăuți.

"Concret, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la 17.06.2008, s-a admis acțiunea de revendicare prin care Primăria municipiului Rădăuți a fost obligată să predea persoanei apreciate de instanță ca fiind proprietarul real, imobilul sus menționat.

ANI: Nou lot de aleși locali INCOMPATIBILI

Întrucât o parte din acest imobil fusese anterior, în mod fraudulos, atribuită omului de afaceri Babiuc Constantin Gavril, prin intermediari, printr-o sentință civilă din 20.06.2006, pronunțată de către Bărbuță Bogdan-Ilarion-Costică, punerea în executare a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi devoalat maniera frauduloasă prin care o parte din imobil, în suprafață de 221 m.p., a fost atribuită unei alte persoane decât celei îndreptățite și, ulterior, prin vânzări succesive a ajuns în patrimoniul unei societăți controlate de Babiuc Constantin Gavril. Pentru a preîntâmpina acest fapt și pentru a ascunde urmele infracțiunii, la solicitarea lui Babiuc Constantin Gavril, în cursul anului 2011, Olărean Aurel, primar al municipiului Rădăuți, în numele acestei unități administrativ-teritoriale, a introdus o acțiune în rectificare, direcționată spre judecare la judecătorul Prandea Daniela Mariana. Prin această cerere, s-a solicitat instanței să dispună rectificarea Cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului real, asupra imobilului susmenționat. Tot ca element de presiune, Primăria Municipiului Rădăuți a angajat un avocat cu care aceasta a încheiat un contract de asistență juridică", arată DNA.

Tandemul primarului cu judecătorii

DNA spune că judecătoarea Mariana Daniela Prandea a dat 32 de termene de judecată pentru a tergiversa soluționarea cererii primăriei.

"Prin tergiversarea soluționării s-a urmărit exercitarea de presiuni asupra proprietarului imobilului, pentru ca acesta să renunțe la dreptul de proprietate și să semneze în acest sens o convenție, redactată chiar de judecătorul Bărbuță Bogdan-Ilarion-Costică. Mai mult, Babiuc Constantin Gavril a apelat și la procurorul șef Dîmbu Dumitru, care în intervalul martie – aprilie 2014, i-a solicitat unui executor judecătoresc să exercite presiuni asupra proprietarului, în sensul celor dorite de către Babiuc Constantin Gavril și invocând autoritatea și voința expresă a numitului Dîmbu Dumitru", spune DNA.

Olarăean i-a mai cerut secretarului primăriei să semneze un contract de asistență juridică în baza căruia un avocat al primăriei să primească 65.000 de euro. Contractul a fost atribuit fără licitație, spun procurorii.

A șantajat un consilier

DNA îl acuză pe edilul din Rădăuți că l-a amenințat pe un consilier local că, în cazul în care nu votează în favoarea modificării onorariului avocatului și nu se înscrie în partidul primarului, PDL, va face ca soția să să fie revocată din funcția de conducere deținută într-o instituție aflată în subordinea primăriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel