Înființarea Corpului de control al primarului general al Capitalei, la nivel de direcție, este prevăzută într-un proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a ședinței de joi a Consiliului General al Municipiului București.
Corpul de control va avea o structură distinctă în cadrul aparatului de specialitate al primarului general și va fi în subordinea directă a acestuia.
Conform anexelor proiectului, activitatea Corpului de control are caracter administrativ și nu se suprapune cu cea efectuată de către Direcția Managementul Calității, Direcția Audit Public Intern sau de către Direcția Generală de Poliție Locală și Control.
În cadrul Corpului de control ar urma să își desfășoare activitatea funcționari publici și personal contractual, care vor realiza controlul activităților aparatului de specialitate al primarului general, precum și al serviciilor și instituțiilor publice de interes local ale Capitalei, în baza planului anual de control sau din dispoziția primarului general.
În exercitarea atribuțiilor de control, personalul nominalizat va fi îndreptățit să solicite documente, informații și date referitoare la aspectele care fac obiectul acțiunii de control.
Corpul de control va fi condus de un director executiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu