Primăria Sectorului 6, donaţii în preajma Sărbătorilor Pascale

Mihai Ciobanu / 17 apr 2019 / 10:38 Salveaza PDF Comentarii
Primaria Sector 6
Descriere foto: Primaria Sector 6

Magazinele caritabile SocialXchange din Sectorul 6 se alătură campaniei umanitare "Înţelepciune, Dăruire şi Speranţă", organizată de Asociaţia Help the People, în preajma Sărbătorilor Pascale.

Peste 70 de saci, cu 2.000 de articole vestimentare pentru adulţi, sute de haine pentru copii, încălţăminte, perne, pilote, genţi şi multe jucării au plecat din magazinele caritabile aflate în Sectorul 6, pentru a aduce bucurie familiilor nevoiaşe, aflate în judeţul Olt. Ajutor vor primi peste 150 de familii din satele de lângă Dunăre, aflate în judeţul Olt, cunoscute ca fiind cu posibilităţi financiare reduse. Asociaţia Help the People sprijină, promovează şi ajută prin mijloace caritabile persoane cu dizabilităţi, bătrâni, copii şi familii defavorizare.

Cu această ocazie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 apreciază implicarea cetăţenilor, care, prin donaţiile făcute, vin în sprijinul oamenilor din sector, dar şi din ţară şi reuşesc să aducă încredere, lumină şi speranţă în pragul Sfintei Sărbători a Învierii Domnului. "Donaţiile dumneavoastră ne vor permite să oferim bucurie, alinare şi lumină sub forma unor pachete pentru a aduce o rază de speranţă bătrânilor şi copiilor din satele de lângă Dunăre", ne-a mărturisit Mariana Neculae, preşedintele Asociaţiei Help the People.

Magazinele SocialXchange, un concept nou în România

 


Susţinute de Primăria Sectorului 6, magazinele caritabile SocialXchange sunt un concept nou în România, care prevede ca beneficiarii de ajutor social să presteze servicii pentru comunitate, în schimbul cărora primesc produsele de care au nevoie şi care au fost donate magazinului caritabil. Donaţiile se pot face de către orice persoană fizică sau juridică, iar generozitatea oamenilor sau a firmelor este răsplătită fie prin produsele aflate în magazinul caritabil, fie prin alte servicii, precum petreceri organizate la Conacul Golescu Grant, tabere de vară sau bilete la evenimente.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27