Primăria Sectorului 1 nu înțelege documentul Romprest și crede că nu vor fi munți de gunoaie, deși nu și-a îndeplinit datoriile contractuale

Inquam Photos / Ilona Andrei
Inquam Photos / Ilona Andrei

Primăria Sectorului 1 nu înțelege documentul Romprest și crede că nu vor fi munți de gunoaie, deși nu și-a îndeplinit datoriile contractuale.

Cetăţenii din Sectorul 1 nu trebuie să fie îngrijoraţi că vor fi din nou deşeuri pe străzi, au transmis sâmbătă reprezentanţi ai Primăriei. Precizările acestora vin în contextul informaţiilor apărute pe DC News privind notificarea operatorului de salubrizare Romprest.

„Nu se pune problema reducerii frecvenţelor, iar cetăţenii trebuie să nu fie îngrijoraţi că vom avea din nou deşeuri pe străzi. Avem o controversă legată de suprafeţele declarate pentru prestaţii, sunt diferenţe de suprafeţe semnalate de Curtea de Conturi. Facturile vor fi însă plătite către Romprest cu aceste mici diferenţe, spun oficiali din cadrul Primăriei Sectorului 1.

Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, a făcut trimitere sâmbătă seara la situaţia din sectorul 1.

„După o săptămână de atacuri politice la adresa primarului S1 Clotilde Armand, acum se trece la nivelul următor: Romprest ameninţă că nu va mai ridica gunoiul lăsat de populaţie pe străzi şi nu va mai mătura stradal începând de mâine. A naibii coincidenţă, a scris acesta pe Facebook.

Clotilde Armand i-a răspuns la postare: „Aş vrea să staţi liniştiţi şi să ştiţi că nu mai există pericol să fie din nou gunoiul pe străzi.

VEZI ȘI: Pericol cu gunoaiele în Sectorul 1, începând de duminică, la prima oră. Dan Podaru: E momentul ca primarul Clotilde Armand să demisioneze

Lector univ. dr. Dan Podaru, consilier local al Primăriei Sector 1 din partea PNL, a reacționat după ce Romprest, compania care oferă servicii de salubritate, a anunțat că, începând de duminică, va presta programe de salubrizare stradală cu frecvențe diminuate.

Decizia a fost luată în urma încălcării de către Primăria Sector 1 a clauzelor agreate între părți privind achitarea la termenele asumate a facturilor emise pentru prestațiile operatorului.

„Operatorul delegat Romprest a respectat întocmai prevederile din protocolul semnat între părți, în interesul asigurării continuității serviciului. Singura obligație în sarcina autorității contractante în Protocolul invocat a fost aceea a asigurării finanțării continue a serviciului de către Sectorul 1, conform obligațiilor sale legale, prin achitarea la termenul asumat a facturilor emise pentru serviciile prestate în conformitate cu programele anexă la protocol. Or, Autoritatea contractantă a încălcat această singură obligație asumată, la data prezentei înregistrându-se restanțe la plata facturilor curente aferente lunilor iulie și august 2022, în cuantum de peste 10,5 milioane lei, facturi care au termenul de scadență depășit cu peste 30 de zile, depășind cu mult cele cinci zile asumate de către Sectorul 1 prin Protocolul nr.2.

Așadar, motivul suspendării acestui Protocol este neîndeplinirea de către Autoritatea contractantă a obligațiilor asumate.

Pe perioada în care aceste circumstanțe, independente de voința operatorului, vor continua să existe și vor produce efecte, Romprest nu poate fi făcut responsabil pentru orice nerespectare a vreunei obligații care îi revine în executarea contractului, culpa fiind integral în sarcina Autorității contractante, care nu înțelege să respecte obligațiile legale care îi revin privind organizarea și finanțarea serviciului, punând operatorul în imposibilitatea de a își desfășura activitatea într-o manieră predictibilă și într-un cadru contractual coerent”, se arată în notificarea Romprest către Primăria Sector 1. Puteți consulta documentul aici.

Profesorul Dan Podaru, consilier local al Primăriei Sector 1 din partea PNL, contactat de DC News, a reacționat în urma informațiilor pe care le-am obținut. Vedeți continuarea aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel